Demersuri pentru finanţarea reabilitării Corpului B Mârzescu prin intermediul Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat

Consiliul Judeţean Braşov continuă etapele procedurale în vederea reabilitării şi modernizării Corpului B Mârzescu, clădire în care îşi desfăşoară activitatea secţii care aparţin Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase, respectiv Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

Odată cu certificarea dreptului de proprietate al Județului Brașov asupra imobilului, care s-a realizat în anul 2023, autoritatea publică a alocat Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase fondurile bugetare necesare pentru pregătirea documentaţiilor în vederea realizării lucrărilor de consolidare, modificare structurală şi reabilitare a Corpului B.

După o procedură de achiziţie desfăşurată în anul 2024 şi anulată din lipsă de ofertanţi, demersul a fost reluat şi finalizat în cursul anului trecut, când firma câştigătoare a realizat documentaţia DALI, avizată favorabil în Comisia Tehnico-Economică a CJ Braşov în data de 16 decembrie 2025.

Din documentaţie au rezultat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieşire de urgenţă”, care au fost aprobaţi în şedinţa Consiliului Judeţean Braşov din 29 ianuarie. Potrivit acestora, valoarea investiției este de 60.172.217,65 lei (cu TVA), din care partea de construcţii-montaj se cifrează la 43.319.681,02 lei (cu TVA). Durata de realizare a obiectivului este de 24 luni, din care 6 luni sunt alocate proiectării şi 18 luni, execuției lucrărilor.

Din expertiza realizată la momentul întocmirii DALI reiese faptul că imobilul este încadrat în clasa de risc seismic II. În consecinţă, Consiliul Judeţean a demarat procedurile pentru accesarea unei finanţări de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în cadrul Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), Subprogramul Proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile de interes şi utilitate publică.

Documentaţia DALI a fost încărcată în platforma programului, fiind înregistrată cu nr. CCRS-4359/02.02.2026, iar în momentul de faţă a intrat în analiza de eligibilitate.

Reamintim că imobilul Corp B Mârzescu se află în domeniul public al Județului Braşov, fiind actualmente în administrarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecțioase Braşov (demisol și etaj II) şi a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov (parter și etaj I).

Construit în perioada interbelică, imobilul de la Mârzescu a fost pavilion al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Din momentul în care Judeţul Braşov a preluat administrarea spitalelor publice – în anul 2010, au fost alocate fondurile necesare susţinerii activităţii atât pe partea de funcţionare, cât şi de dezvoltare, în baza solicitărilor venite din partea managerilor.

Cu atât mai mult, începând cu momentul în care CJ Braşov a devenit proprietar asupra imobilului, autoritatea a dat curs tuturor solicitărilor de alocări bugetare venite din partea celor două spitale care administrează spaţiile din Corpul B, atât pentru reparaţii curente, cât şi pentru investiţii.

În anul 2025, sumele alocate de CJ Braşov domeniului sanitar au fost în valoare de 171.550.680 lei, din care cea mai mare parte, respectiv 162.715.740 lei, a fost destinată investiţiilor, iar diferenţa de 8.834.940 lei a fost alocată cheltuielilor curente.

Totalul investiţional în anul 2025 aferent domeniului sănătate a fost compus la momentul aprobării Bugetului de Venituri și Cheltuieli pe anul 2025 din:

* 24.227.190 lei, reprezentând alocări directe din bugetul propriu al judeţului pentru cele cinci spitale din subordine, respectiv:

– Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov – 15.873.960 lei;

– Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii – 2.314.180 lei;

– Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. I.A. Sbîrcea” – 1.164.500 lei;

– Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie – 2.078.750 lei;

– Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase – 2.795.800 lei.

* 17.205.690 lei, care înseamnă fonduri europene nerambursabile accesate de Consiliul Judeţean Braşov;

* 113.271.800 lei, reprezentând fonduri PNRR atrase prin intermediul a 11 proiecte aflate în implementare, astfel: 2 proiecte domeniul renovării energetice a clădirilor spitaliceşti, 5 proiecte în cel al dotării cu echipamente şi aparatură medicală şi 4 proiecte în cel al implementării platformelor informatice integrate e-Health;

* 8.011.060 lei, alocare bugetară pentru continuarea unor obiective investiţionale şi iniţierea unor proiecte noi de dezvoltare a domeniului sanitar braşovean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.