
Șeful interimar al statului, Ilie Bolojan, a anunțat luni, la Digi 24, că detaliile privind cheltuielile pentru deplasările externe ale fostului președinte Klaus Iohannis vor fi făcute publice în câteva zile. „În câteva zile, echipele de la contabilitate vor face publice aceste lucruri”, a declarat Bolojan, subliniind că acest gest reprezintă o formă de respect față de cetățeni.
Bolojan a explicat că această măsură face parte dintr-un efort mai amplu de transparență, menționând că, periodic, toate cheltuielile Președinției vor fi puse la dispoziția publicului, încărcate pe site-ul instituției. „Am avut foarte multe cereri de la presă pentru a face transparență vizavi de aceste cheltuieli. Am luat această decizie să o facem și cred că în câteva zile echipele de la contabilitate vor comunica public aceste lucruri. E o altă chestiune care ține, cred eu, de respectul față de oameni, dar nu un respect de genul acesta, să faci lucruri populiste. Cred că oamenii la o instituție publică, în general, trebuie să aibă date legate de cheltuielile acelei instituții, ca să se asigure că ele sunt făcute la un nivel decent, sunt în bună regulă, pentru că altfel se nasc tot felul de suspiciuni și dacă nu faci lucruri nelalocul lor, dacă ceva este opac și nu este transparent, naște tot felul de discuții. Deci, periodic, toate cheltuielile Președinției vor fi făcute publice de acum înainte. Le vom încărca pe site, vor fi transparente, în așa fel încât să nu mai existe niciun fel de discuții legate de cât costă o anumită activitate sau o altă activitate”, a explicat el.
În cadrul interviului, președintele interimar a detaliat și motivele pentru care a ales să locuiască la Palatul Cotroceni. „Știind că sunt pe o durată limitată, am optat efectiv să stau acolo pur și simplu din considerente de eficiență, pentru că nu mai pierzi în fiecare dimineață 30-40 de minute în trafic, nu mai ai cheltuieli într-o altă vilă și nu te pomenesc cetățenii în intersecții când ți se face culoar liber, în timp ce ei stau așteptând două-trei minute, cinci minute în plus pentru ca o coloană oficială să treacă. Palatul Cotroceni este o entitate, adică o clădire destul de mare și sunt suficiente spații acolo. Dar mie mi se pare că pentru o situație de provizorat e o chestiune eficientă și nu văd o problemă”, a afirmat Bolojan.
De asemenea, el a evidențiat avantajele costurilor deplasărilor externe. „Costurile deplasărilor delegației sunt cel puțin de zece ori mai mici decât atunci când ai închiria un avion charter. În doar trei până la patru ore, traversezi toată Europa, ceea ce subliniază importanța de a rămâne cu picioarele pe pământ”, a adăugat Bolojan, explicând că o astfel de abordare contribuie la evitarea izolării și la menținerea unei legături strânse cu cetățenii.