Descindere a procurorilor DIICOT Brașov împreună cu lucrătorii BCCOA la mai multe adrese din Brașov, Craiova, Ploiești și Alba, pentru destructurarea unei rețele de falsificare de valută. 21 de persoana au fest ridicate și conduse la audieri. Anchetatorii au confiscat de la locuințele percheziționate, 445.770 de euro,formată din bancnote de diferite cupiuri, susceptibile a fi falsificate, aproximativ 1.250 de grame de cannabis, 10 grame de cocaină, precum și 11.670 de euro, 800 de dolari și 42.780 de lei. Valuta falsificată de membrii rețelei ar fi ajuns în 10 state europene.
La data de 27 ianuarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, au efectuat 28 de percheziții în Brașov, Craiova, Ploiești și Alba, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat, falsificare de monede, punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și trafic de droguri de risc și de mare risc.
În fapt, în cursul lunii iulie 2020, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în județul Brașov, s-ar fi constituit o grupare infracțională organizată, ai căror membri ar fi implicați în falsificarea de monedă străină, respectiv euro, de diferite cupiuri.
În urma colaborării cu EUROPOL, s-a stabilit faptul că falsurile produse de membrii acestei grupări au fost semnalate pe teritoriul a 10 state din cadrul Uniunii Europene.
Din investigații a reieșit faptul că o parte a membrilor grupării ar fi întrevăzut o oportunitate și din contrafacerea de bancnote emise de statul român, respectiv bancnote din cupiura de 100 de lei, sens în care ar fi efectuat mai multe activități, în vederea obținerii unei calități a bancnotei cât mai apropiată de original.
Un alt palier abordat ar fi fost reprezentat de implicarea în activități de trafic de droguri de risc și de mare risc, sens în care ar fi oferit/vândut droguri de risc și de mare risc (cannabis și cocaină) mai multor persoane.
În perioada 25 – 31 ianuarie 2021, membrii grupării ar fi intenționat să pună în circulație 50.000 de euro, compusă din bancnote din cupiura de 50 de euro falsificate.
În urma perchezițiilor, a fost identificată aparatura folosită în activitățile de falsificare (imprimante, scanere, calculatoare, cerneluri speciale), documente de identitate ce par a fi contrafăcute, suma de 445.770 de euro,formată din bancnote de diferite cupiuri, susceptibile a fi falsificate, aproximativ 1.250 de grame de cannabis, 10 grame de cocaină, precum și 11.670 de euro, 800 de dolari și 42.780 de lei.
21 de persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov și B.C.C.O. Brașov, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au fost sprijiniți în activități de polițiști din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Oficiul Naţional Central pentru Combaterea Falsului de Monedă, EUROPOL, Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de polițiști ai structurilor de combatere a criminalității organizate din Craiova, Ploiești, Alba și București, cu sprijinul jandarmilor din cadrul G.M.J. Burebista Brașov.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.