Dezbatere pe tema deplasării eco și a traseelor de bicicletă din Brașov

Consiliul Județean Brașov susține eforturile de reglementare privind eco-mobilitatea ce vizează deplasarea pe bicicletă, atât pe căile rutiere, așa cum sunt acestea definite de legislație, cât și pe trasee dedicate, existente sau care urmează a fi construite.

„Particip în această dimineață la dezbaterea publică organizată de Ministerul Afacerilor Interne pe tema proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006.”, a transmis Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

Președintele Consiliului Județean, consideră că dincolo de reglementarea supusă dezbaterii, trebuie luată în considerare și legislația specifică traseelor de bicicletă, cu ghidurile aferente, fiind necesară o analiză cu privire la necesitatea amendării altor legi, astfel încât să putem accelera construirea de noi piste de biciclete.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

„Pentru realizarea noilor piste, o atenție sporită merită acordată mecanismelor legale ale exproprierilor de terenuri, accelerarea acestui proces fiind de dorit, cu condiția respectării drepturilor la proprietate așa cum sunt acestea prevăzute de legislația în vigoare.”, a mai adăugat acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.