Dezvelirea bustului gl. lt. dr. Ion Bunoaica, în curtea Jandarmeriei Brașov

O comemorare de suflet a unei personalități marcante în istoria Jandarmeriei Române – gl. lt. dr. Ion Bunoaica – în cadrul manifestărilor organizate de Jandarmeria Brașov pentru aniversarea celor 126 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale. Cu acest prilej, a avut loc dezvelirea bustului generalului locotenent Ion Bunoaica, în curtea Jandarmeriei Braşov.
Gl.-lt.Ion Bunoaica este primul comandant al Jandarmeriei Române (1990 – 1995), după reînființarea acestei arme în perioada postdecembristă.
În timpul Revoluției din decembrie 1989, lt.col. Ion Bunoaica a fost șeful Brigăzii Trupelor de Securitate de la Timișoara.

În perioada 1 mai 1990 – 1 septembrie 1995, generalul Bunoaica a îndeplinit funcția de comandant al Jandarmeriei Române. La data de 1 septembrie 1995, se întorcea de la un ceremonial dedicat Zilei Jandarmeriei Române, organizat la Iași, cu un elicopter aparținând Unității de Aviație a Ministerului de Interne, alături de generalul-maior Ion-Eugen Sandu (locțiitor al șefului Poliției Române) și colonelul Mihai Alexe (șef de serviciu în cadrul Comandamentului Trupelor de Jandarmi).

Citeste și:  Creșa Brașov promovează educația pentru mediu prin "Săptămâna Verde"

Echipajul aeronavei era format din colonelul Aurel Florea (comandant), lt.colonel Alexandru Vasile (pilot secund) și locotenentul maistru militar Silviu Paraschiv. Elicopterul a decolat în jurul orei 13,41 de pe Aeroportul Iași, în condiții meteo deosebit de grele care însă se încadrau în baremul de zbor, îndreptându-se spre București. După aproximativ 19 minute de la decolare, aparatul de zbor a dispărut de pe ecranele radar. La momentul ajungerii pe raza comunei Mogoșești (județul Iași), la circa 20 km de locul decolării, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (plafonul de nor și ceață combinate cu averse puternice de ploaie, au redus vizibilitatea la limita minimă de siguranță), elicopterul s-a izbit de crestele arborilor plantați pe versantul nord-vestic al Piscului lui Aron, luând contact violent cu solul. În urma impactului, aeronava a luat foc și toți ocupanții (pasagerii și membrii echipajului) și-au pierdut viața. Au fost înmormântați în Cimitirul Militar Ghencea.

Citeste și:  Asociația Antiteatru prezintă piesa "Crocodil", astăzi, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

A fost înaintat post-mortem la gradul de general-locotenent (cu 2 stele) la 4 septembrie 1995, prin același decret în care au fost avansați gen.lt. (pm) Eugen Sandu, gen.mr. (pm) Mihai Alexe și gen.mr. (pm) Aurel Florea.

One thought on “Dezvelirea bustului gl. lt. dr. Ion Bunoaica, în curtea Jandarmeriei Brașov”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.