DIICOT: Percheziții în cinci județe, între care și Brașov, în cazul unui furt de aparatură medicală de 4,5 milioane de euro

Ieri, 27 februarie 2024, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și serviciilor de investigații criminale Tulcea, Maramureș, Iași, Suceava și Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 22 de percheziții domiciliare, la persoane fizice și juridice, în județele Tulcea (10), Maramureș(5), Iași(4), Suceava(2) și Brașov(1), în cadrul unui dosar penal în care sunt cercetați membrii unui grup organizat de criminalitate itinerantă, specializat în comiterea de furturi de aparatură stomatologică, pe teritoriul Franței.

Persoanele vizate ar fi membrii unui grup organizat, cercetate într-un dosar penal instrumentat de Secțiunea de cercetări din Nancy a Jandarmeriei Naționale Franceze, cu sprijinul Oficiului Central de Luptă împotriva Delincvenței Itinerante, acesta vizând fapte de furt în grup infracţional organizat, tăinuire de bunuri provenind din furt în grup infracţional organizat, participare la o asociație de răufăcători în vederea săvârșirii unei infracțiuni. 

Totodată, în acest dosar, partenerii francezi au solicitat sprijin în cadrul cooperării judiciare internaționale în materie penală prin Jurisdicţia Inter-Regională Specializată (JIRS) din Nancy – Franţa, care a formulat mai multe ordine europene de anchetă ce au fost primite la D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, din România.

Citeste și:  Căldura se retrage, vremea se răcește și apar ploile

Din aceste activități de cooperare a rezultat că membrii grupului organizat ar fi comis, în perioada aprilie 2022 – noiembrie 2023, 19 furturi, pe întreg teritoriul Franței, acestea vizând peste 3.000 de bunuri din societăți care ar fi fabricat sau comercializat aparatură stomatologică. 

Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 4.500.000 de euro. 

Astfel, în urma activităților, din data de 27 februarie a.c., au fost depistate 8 persoane cercetate, în cauză.

Acestea au fost reținute, urmând a fi predate judecătorilor din cadrul curților de apel competente, pentru a dispune cu privire la predarea lor.

De asemenea, alte 4 persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri, în calitate de martor.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate aparate și instrumente medicale stomatologice, despre care există bănuiala rezonabilă ca ar fi fost furate din Franța (aparatură stomatologică și accesorii pentru aceasta – scanere intraorale, implantoare, sisteme de magnificație, seringi electronice), 16.500 de euro, telefoane mobile ale membrilor grupării și înscrisuri.

Citeste și:  Trei tineri suspectați de „furt calificat” a unui automat folosit pentru taxe de parcare

De asemenea, au fost ridicate, întrucât erau deținute ilegal, o replică armă, un pistol neletal, o armă lungă letală, ce erau suspuse regimului autorizării, 106 cartușe cu glonț de 9 mm (6 în județul Suceava și 100 în județul Tulcea), precum și alte mijloace de probă.

Armele și muniția depistate au fost ridicate de polițiștii de investigații criminale, urmând a fi predate structurilor specializate în domeniul armelor, munițiilor și substanțelor periculoase, respectiv în domeniul combaterii criminalității organizate, pentru continuarea cercetărilor.

Pe lângă acestea, având în vedere depistarea în județul Tulcea a mai multor bunuri (în special scule/unelte electrice) de proveniență nejustificată, care însă nu au legătură cu dosarul instrumentat de autoritățile judiciare franceze, polițiștii de investigații criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, au constituit un alt dosar penal, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup organizat și tăinuire.

Citeste și:  Șofer prins cu viteză și numar de înmatriculare fals pe străzile din Brașov

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat criminaliști și luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale din județele vizate.

De asemenea, au participat anchetatori francezi și ofițeri de legătură ai Jandarmeriei Naționale Franceze din cadrul Ambasadei Franței la București.

Contextul european al desfășurării acestei operațiuni, din perspectiva structurilor de investigații criminale române, este atingerea obiectivului asumat la nivelul Oficiului European de Poliție EUROPOL în cadrul priorității EMPACT – Organised Property Crime (combaterea infracțiunilor contra patrimoniului comise de grupurile organizate de criminalitate itinerantă), activitățile de cooperare internațională beneficiind și de suportul EUROPOL și EUROJUST.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.