Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, din 20 aprilie, ar putea începe vaccinarea cu centrele mobile, urmând să fie pregătite 20 de asemenea centre, care vor fi operaţionalizate cu angajaţi de la Ministerul Apărării Naţionale, informează news.ro.
„De asemenea, pe 20 aprilie ne dorim demararea vaccinărilor cu centrele mobile de vaccinare, în prima etapă sunt vor fi pregătite circa 20 de centre mobile de vaccinare, ele sunt distribuite la nivel naţional, vor fi coordonate de către Comitetul Judeţean pentru Conducerea şi Coordonarea Intervenţiei, în legătură cu spitalele militare, pentru că toate aceste 20 de centre mobile de vaccinare sunt operaţionalizate cu resurse umană de la Ministerul Apărării Naţionale”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că aceste centre vor merge în localităţile rurale unde populaţia nu are acces la centre de vaccinare.
„Aceste centre vor deservi populaţia din localităţi rurale, care nu are acces în momentul de faţă la centre de vaccinare şi care nu au medici de familie. Pentru aceste centre de vaccinare se va aloca cu prioritate vaccin de la Johnson &Johnson tocmai pentru a facilita procesul de vaccinare, care se face între o singură doză”, a menţionat Valeriu Gheorghiţă, potrivit news.ro.
Sursa: News.ro