Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, două dintre pârtiile din Poiana Brașov vor fi închise

De marți, 28 februarie, accesul pe două dintre pârtiile din masivul Postăvarul va fi restricționat, deoarece nu mai prezintă condiții optime pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Este vorba despre partea superioară a pârtiei Subteleferic și Lupului inferior. Din cauza temperaturilor pozitive din ultimele zile, dar și a precipitaților sub formă de ploaie, stratul de zăpadă s-a subțiat, iar zăpada este moale și apoasă.

,,Din păcate, sezonul acesta de schi continuă să nu fie prietenos cu iubitorii sporturilor de iarnă. După ce am reușit, din cauza temperaturilor ridicate, să deschidem sezonul abia la sfârșitul lunii ianuarie, iar în urmă cu mai puțin de 3 săptămâni să deschidem toate pârtiile, astăzi, tot din cauza temperaturilor ridicate, suntem nevoiți să închidem două dintre pârtiile pentru avansați, partea superioară din Subteleferic, de la pilonul 2 până la intersecția cu Sulinar și breteaua spre Bradul, și Lupului inferior. Zăpada în aceste zone este moale și apoasă, iar din această cauză se poate ajunge ușor la stratul de pământ. Deși cea mai mare parte a stratului de zăpadă este produsă artificial, temperaturile ridicate și ploaia au deteriorat pârtiile. De exemplu, azi-noapte erau +4 grade Celsius la telescaunul Ruia. Dacă nu vor fi temperaturi negative nici măcar pe timpul nopții, va fi tot mai greu să menținem pârtiile deschise în zona inferioară”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

Astăzi se schiază în zona superioară a masivului pe pârtiile: Lupului, Drumul Roșu, Kanzel, Doamnei, Ruia și se poate coborî până în Poiană pe Sulinar, Drumul Roșu și apoi Subteleferic sau Drumul Roșu – 3D – Drumul albastru. De asemenea, se schiază pe pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion. Stratul de zăpadă bătută de pe pârtiile din partea superioară are aproximativ 25 de cm, dar din cauza temperaturilor ridicate se schiază în condiții de primăvară, zăpada fiind grea, așa-numita „zăpadă ortopedică“, astfel că există riscul producerii de accidente.

Instalațiile de transport pe cablu care funcționează astăzi sunt: telecabinele Capra Neagră și Kanzel, telegondola, telescaunul Ruia și teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion. Ultima urcare cu telegondola va fi la ora 17.00, iar telescaunul Ruia va funcționa până la 16.30.

Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor”, coordonate de Romeo Couți, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov

De la deschiderea sezonului, 28 ianuarie, și până în data de 23 februarie au fost înregistrate aproape 800.000 de treceri prin turnichete, cel mai mare număr de treceri fiind înregistrate în 16 februarie, 43.095 de treceri, și în data de 22 februarie, cu 41.740 de treceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.