Cel mai mare parc de distracții din România va fi construit în județul Covasna, la doar 4 kilometri de Sfântu Gheorghe. Proiectul Family Adventure Park va fi reluat, cel mai probabil, anul viitor, iar construcția ar urma să fie gata până în 2025, informează weradio.ro.
Investiția va fi realizată de firma HCR SRL din Sfântu Gheorghe, care administrează și proiectul „Dino Parc” din Râșnov. Reprezentantul firmei, Adrian Apostu, a declarat pentru Transilvania365.ro că proiectul, care a fost conceput de o echipă de arhitecți români, se află în faza de întocmire a Planului Urbanistic Zonal (PUZ).
„Vorbim despre o investiție de aproximativ 6 milioane de euro. În prezent suntem cu acest proiect la faza de PUZ. Venim cu un concept unic, nu este preluat, singurul din România și nici în Europa nu știu să existe ceva de genul. Este un teren fain, așezat între două dealuri, la 4 kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe. Sperăm ca la anul să începem construcția, iar în 2025 să fie finalizat proiectul. Avem planuri de dezvoltare și în alte zone ale țării, dar deocamdată nu vrem să dezvăluim locația”, a declarat Adrian Apostu, fondatorul Dino Parc Râşnov și reprezentantul firmei HCR SRL, pentru transilvania365.ro.
Conform proiectului, noul parc de distracții se va întinde pe o suprafață de 37 de hectare și va cuprinde, printre altele, trasee suspendate şi tiroliană; piste pentru biciclete și skateboard; o clădire interactivă pe două niveluri, cu magazin de suveniruri, restaurant și un bar cu terasă din sticlă deasupra lacului; sală de cinema 3D; Flying cinema – un ecran de ultimă generație care va simula, în timpul filmelor, zborul peste orașe; sală de jocuri; „Gulliver City” – un orăşel în miniatură cu monumente și clădiri din întreaga lume; o pistă pentru sanie de vară în lungime de 1 kilomentru, cu diferenţe de nivel, un „Magic Lift” dar și un „Water Lift / Acvatic Life” – un ascensor care va coborî într-un lac către un tunel din sticlă, de unde vor putea fi observate fauna subacvatică şi „comorile piraţilor”, dar și multe alte atracții.