Diploma de absolvire a liceului, precum şi certificatul de acordare a definitivării în învăţământ vor conţine un cod QR începând din acest an.
Potrivit noilor reglementări aprobate, scanarea codului QR va permite accesarea bazei de date care va arăta întreg parcursul academic al absolventului.
„La iniţiativa Ministerului Educaţiei, începând cu anul 2024, ca o dovadă a transformării digitale pe care o traversăm împreună, diploma de absolvire a liceului, precum şi certificatul de acordare a definitivării în învăţământ urmează să conţină ca element distinctiv şi un cod QR, urmând ca această măsură să fie extinsă cu anul şcolar următor, adică 2024 – 2025, pentru toate formularele actelor de studii”, potrivit declarației susținute la finalul ședinței de Guvern, joi, de purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Recent, ministerul Educației anunța că, începând de anul acesta, în învăţământul superior, diploma de doctor va conţine un cod QR care va permite accesul la informaţii care vor facilita validarea şi conformitatea diplomelor direct în baza de date a ministerului.