Directorul financiar contabil al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov alături de alte patru cadre medicale este cercetat pentru abuz în serviciu, divulgare de informații secrete de serviciu sau nepublice, fals intelectual săvârșit în forma instigării, uz de fals și delapidare.
Acțiunea s-a pus în mișcare în urma perchezițiilor făcute, ieri, de Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, într-un dosar penal în care există suspiciuni potrivit cărora, cadre medicale sau angajați ai unor instituții s-ar fi sustras de la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, solicitând și beneficiind în acest sens, de concedii medicale fictive și de materiale de uz sanitar în interes propriu.
„Ca stare de fapt, din februarie 2020, până în prezent, în calitatea sa de director financiar contabil, suspecta a transferat o serie de produse de uz medical, printre care scutece, măști și mănuși chirurgicale, produse sanitare, medicamente și altele, din inventarul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, în beneficiul și pentru a fi utilizate la căminul de bătrâni Paradisul Montan din localitatea Moieciu, cămin care era administrat de aceeași persoană. Produsele erau transferate cu ajutorul șoferului angajat la unitatea medicală. De asemenea, în luna aprilie, suspecta a divulgat informații confidențiale unor persoane fizice referitoare la starea de sănătate a unei paciente. Tot în luna aprilie a determinat o persoană fizică să obțină în mod ilegal dreptul la concediul medical, efectuând în acest sens și demersuri pe lângă alți medici. Concediile erau liate în mod fictiv, iar suspecta le explica exact care erau pașii de urmat pentru obținerea acestor concedii. Ulterior, efectua demersuri pe lângă medici, pentru a întocmi în fals aceste adeverințe. Doctori care, de altfel, sunt și ei suspecți în această cauză și care sunt cercetați pentru fals intelectual și abuz în serviciu. Suspecta a fost reținută 24 de ore și se efectuează cercetări față de cinci persoane”, a declarat Cătălin Moraru, prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.