Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat astăzi că fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă este urmărit penal pentru abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19, informează DNA. Anunţul vine după ce Ioana Mihăilă a fost vineri la sediul DNA unde i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile. În dosar mai sunt cercetaţi fostul premier Florin Cîţu, dar şi fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către CE a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre. Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre.
De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt – out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite, spun anchetatorii.
DNA spune că Ioana Mihăilă, în calitate de ministru al Sănătăţii, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi iniţiat un memorandum aprobat la data de 13 mai 2021 de către Florin Vasile Cîţu, în calitate de prim-ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacţionarea şi ordonanţarea la plată a achiziţiei, în plus, a unei cantităţi de 34.099.623 doze de vaccin Pfizer.
„Aceste demersuri s-ar fi desfăşurat în condiţiile în care suspecta ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane şi că dozele de vaccin contractate anterior datei de 1 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 de milioane de persoane”, este precizat în comunicatul DNA.