Doi brașoveni, artiștii Dragoș Popa și Andrei Coman, au cucerit județul Dâmbovița cu „Glasul Valahiei”, weekendul trecut. Este vorba despre Festivalul Național de Interpretare Vocală și Instrumentală „Glasul Valahiei”.
Ajuns la cea de-a doua ediție, evenimentul s-a organizat la Târgoviște în Amfiteatrul “George Enescu”. Peste 160 de concurenți din 13 județe ale României s-au întrecut pentru Marele Trofeu, titlu ce poartă numele festivalului. Brașovul a fost și el reprezentat de 15 participanți, toți clasându-se pe podium.
Festivalul s-a desfășurat pe parcursul a trei zile. Toții participanții au fost premiați în funcție de barem, iar la finalul fiecărei zile, s-a desemnat câte un câștigător al Marelui Trofeu de secțiune. În ultima zi, dintre cei trei finaliști, doar unul a obținut Marele Trofeu al Festivalului, Eric Sandu, un pianist de excepție la cei doar 13 ani ai săi.
Unul dintre cele mai emoționante momente din cadrul festivalului a fost decernarea Trofeului de Cristal pentru întreaga carieră regizorului de operă Cristian Mihăilescu, fost director general al Operei Brașov, și inconfundabilei soprane Felicia Filip.
Trofeul a fost acordat de către Dragoș Popa, președintele Centrului Artist pentru Artă. Premiul a conținut și un colaj foto emoționant, cu imagini din întreaga lor carieră, dar și viață personală.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural Artist pentru Artă din Brașov, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Universitatea „Valahia”, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.