Dosar penal pentru violență în familie, la Feldioara

Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie”.

Ieri, în jurul orei 16.50, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie, în vârstă de 33 ani, din localitatea Feldioara, județul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei violențe în familie.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 37 ani, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, iar ulterior, aceasta ar fi fost agresată fizic și de către socrul său, în vârstă de 61 ani.  

Citeste și:  Timișoara își plânge eroii, la 35 de ani de la Revoluție

În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la completarea formularului de evaluare a riscului, ocazie cu care s-a constatat faptul că există pericol iminent, însă persoana vătămată a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.