Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Polițe efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violență în familie”.
La data de 24 august, în jurul orei 23.00, polițiștii brașoveni au fost sesizați cu privire la existența unei stări conflictuale, pe fondul unor neînțelegeri familiale.
Având în vedere de sezizarea primită, la adresa indicată s-a deplasat un echipaj de poliție care a constatat faptul că, într-un spațiu de locuit, o femeie ar fost fi fost agresată fizic și amenințată de către soț, fapt ce i-a creat acesteia o stare de temere.
Pentru că elementele identificate conturau săvârșirea infracțiunii de ”violență în familie”, polițiștii au întocmit formularul de risc, din care a reieșit că există pericol iminent de violență, astfel că, în baza celor constatate, a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului agresiv, în urma căruia acesta a fost evacuat din locuință.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”violență în familie”, iar la finalizarea acestora va fi propusă soluția legală.