Două minore din Brașov au spart o locuință, după ce și-au imobilizat victima

Două minore din Brașov, de 12 respectiv 13 ani, au reușit să-i șocheze pe anchetatori prin minuțiozitatea cu care au plănuit două atacuri incredibile la o vârstă atât de fragedă: furt și tâlhărie calificată. Cele două fete, din cartireul Astra au fost prinse de polițiști după ce au intrat în sediul unei societăți comerciale, de unde au furat o borsetă în care se aflau mai multe carduri bancare.

La scurtă vreme dela sustragerea cardurilor, fetele au început să le folosească pentru efectuarea de plăți online. Polițiștii au reușit să le localizeze și le-au reținut. La extinderea cercetărilor, polițiștii au avut un șoc: tinerele nu erau la prima faptă de natură penală.

Astfel anchetatorii au stabilit că minorele ar fi intrat într-o locuință în care era doar un minor de 7 ani și după ce l-au imobilizat au furat mai multe bijuterii. Polițiștii spun că în ambele cazuri, minorele au acționat cu premeditare, având înformații exacte asupra locurilor în care au acționat și un plan exact de operare.

Cele două fete au fost internate într-un centru de plasament din Ghimbav până la soluționarea cercetărilor. Polițiștii încearcă acum să stabilească întreaga lor activitate infracțională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.