Dr. Dan Moraru va conduce în continuare Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Braşov

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase Braşov va fi condus în următorii patru ani de acelaşi manager, dr. Dan Moraru, cel care are o activitate neîntreruptă în fruntea instituţiei din anul 2010.

Miercuri, 29 noiembrie, managerul a fost reconfirmat pe post, odată cu semnarea de către preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică-Constantin Şerban, a Dispoziţiei de numire în funcţie, urmând să fie încheiat contractul de management.

Preşedintele CJ l-a felicitat pe dr. Dan Moraru atât pentru promovarea cu brio a concursului de ocupare a funcţiei de manager, cât şi pentru activitatea desfăşurată până în prezent şi pentru viziunea sa în ceea ce priveşte dezvoltarea serviciilor medicale în cadrul unităţii spitaliceşti.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

„La conducerea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase avem o bine-venită continuitate asigurată de managerul dr. Dan Moraru, cel care în toţi aceşti ani a avut o activitate remarcabilă. Să nu uităm că în ultima perioadă au existat multe schimbări şi provocări survenite ca urmare a preluării Spitalului de Boli Infecţioase de către cel de Pneumoftiziologie, în anul 2022 şi a mutării unor secţii în clădirea Mârzescu. Domnul manager are misiunea să coordoneze activitatea spitalului, care în prezent se desfăşoară în cinci locaţii, dar şi să ducă la bun sfârşit investiţiile pe care le avem în plan pentru reabilitarea şi modernizarea spaţiilor de la Mârzescu. Dorinţa noastră, la nivelul conducerii Consiliului Judeţean este să avem un management eficient și competent la toate spitalele pe care le coordonăm, astfel încât să putem continua proiectele de investiții şi să îmbunătăţim condiţiile oferite pacienţilor noştri”, a declarat preşedintele CJ Braşov Todorică-Constantin Şerban.

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

„Îi mulţumesc domnului preşedinte pentru încrederea acordată! Am convingerea că împreună cu echipa Consiliului Judeţean Braşov şi cu sprijinul colegilor mei, putem continua, diversifica şi îmbunătăţi serviciile de sănătate asigurate de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase, răspunzând nevoii pacienţilor de a beneficia de o îngrijire adecvată, realizată în cele mai bune condiţii”, a spus managerul dr. Dan Moraru.  

Absolvent al Facultăţii de Medicină Generală din cadrul Universităţii „Transilvania” Braşov, Dan Moraru deţine diploma de Master în Managementul Sănătăţii Publice şi a Serviciilor de Sănătate la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” București, instituţie academică unde a obţinut şi titlul de Doctor în Științe Medicale, specialitatea Medicină Socială. Dr. Dan Moraru a absolvit programele de Management spitalicesc şi Management al calității în spitale, ale Școlii Naționale de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar din București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.