
Un moment neobișnuit a marcat desfășurarea Life Harbour Regatta 2026, competiția de yachting organizată în acest weekend, între 26 și 28 iunie, în marina LifeHarbour din Limanu. Aflată la cea de-a treia etapă a Cupei României ORC, regata a reunit la start zeci de sportivi și ambarcațiuni din clasele ORC International și ORC Club, în patru curse desfășurate pe Marea Neagră.
În timpul uneia dintre curse, unul dintre echipaje a trecut prin apropierea unei drone maritime, observată plutind pe mare. Prezența obiectului a fost remarcată de cei aflați la bord, care au continuat cursa fără incidente, însă momentul a stârnit îngrijorare, având în vedere contextul de securitate din regiunea Mării Negre.
Incidentul vine într-o perioadă în care autoritățile române monitorizează atent zona maritimă, pe fondul conflictului din apropierea granițelor țării și al apariției, în ultimii ani, a unor drone maritime și a altor obiecte derivante în vestul Mării Negre.
Competiția, organizată de Yacht Club Sportiv Seanergya, s-a desfășurat în condiții normale și s-a încheiat fără incidente.

