Echipa MDLPA a participat la evaluarea României de către OCDE

Ieri, o delegație a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a participat la evaluarea României de către Comitetul pentru Politica de Dezvoltare Regională din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Delegația României a fost condusă de Marcel-Alexandru Stoica, secretar de stat în MDLPA, președintele grupului de lucru constituit la nivelul MDLPA pentru pregătirea procesului de aderare a României la OCDE. Din delegație au făcut parte ambasadorul însărcinat cu procesul de aderare a României la OCDE, Adrian Vierița, precum și directori și experți din MDLPA.

Având ca punct de plecare proiectul raportului elaborat de Secretariatul OCDE, care face o evaluare a legislației, politicilor și practicilor din România în domeniul dezvoltării regionale din perspectiva instrumentelor Organizației, secretarul de stat Stoica a prezentat pe larg tendințele și provocările României în domeniul dezvoltării regionale și planificării teritoriale, precum și demersurile făcute pentru alinierea la bunele practici și la instrumentele juridice ale Organizației.

Citeste și:  Cum verific un psiholog? Code for Romania lansează Listapsihologi.ro

Demnitarul român a reiterat angajamentul țării noastre pentru aderarea la OCDE, accentuând importanța utilizării procesului ca un vector suplimentar de eficientizare a politicilor publice din domeniul dezvoltării regionale și de continuare a eforturilor de modernizare a politicilor și practicilor interne în acest sector.

Reprezentanții statelor membre OCDE au salutat intervenția României, exprimând  aprecierea pentru eforturile de aliniere la standardele OCDE, inclusiv în privința gestionării provocărilor comune în domeniul dezvoltării regionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.