Echipaj de paramedici SMURD pe Transfăgărășan. Vor fi asigurate intervenţii în permanență

Mai multă siguranţă pentru turiştii care merg, vara această, pe Transfăgărăşan. S-a deschis un punct de lucru temporar al ISU Argeș, la Baza Salvamont „Cota 2000”.

Începând cu data de 21 iunie 2023, DN 7 C- Transfăgărășan, a fost deschis circulației vehiculelor pentru intervalul de timp 07:00 – 21:00, iar cu data de 22 iunie 2023, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a operaționalizat Punctul de Lucru temporar la Baza Salvamont ”Cota 2000”.

Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanță, iar operaționalizarea s-a făcut în parteneriat cu Serviciul Public Județean Salvamont Argeș și cu sprijinul Consiliului Județean Argeș și al Instituției Prefectului.

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Colegii noștri vor asigura intervenţia 24 de ore din 24 și șapte zile din șapte în situaţii de urgenţă pe Transfăgărășan și în proximitatea acestuia, iar în unele cazuri, inclusiv în zona județului Sibiu, colaborând cu structurile de intervenție în situații de urgență ale județului Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.