
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a participat astăzi la festivitatea care a marcat încheierea Competiției de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat, faza a II-a (zonală), organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov.
Cele 5 loturi reprezentative ale inspectoratelor pentru Situații de Urgență din județele Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu și-au demonstrat măiestria, profesionalismul și spiritul de echipă în cele două zile intense de concurs.
La final, prefectul Mihai Cătălin Văsii și inspectorul-șef al ISU Brașov, general de brigadă Lucian Marciu, au premiat cele mai merituoase echipaje.
Pe lângă competiție, organizatorii au pregătit și ateliere interactive pentru spectatori (prim ajutor calificat, conducere responsabilă, simularea incendiilor), puncte de informare preventivă, precum și o expoziție de tehnică inovativă a pompierilor brașoveni.
