
Asociația Viitor Plus dă startul înscrierilor pentru Eco Provocarea, cel mai amplu și de tradiție concurs național de educație și protecție a mediului destinat elevilor și cadrelor didactice din România. Ajuns la ediția a XVI-a, programul își propune să transforme orele de curs în inițiative practice cu impact real în comunități.
Înscrierile sunt deschise până la data de 10 noiembrie 2026 și se realizează direct prin intermediul formularului online disponibil pe site-ul oficial ecoprovocarea.ro.
O COMUNITATE NAȚIONALĂ DEDICATĂ VIITORULUI
De-a lungul celor 15 ani de activitate, Eco Provocarea a mobilizat peste 12.500 de ecoambasadori (elevi și profesori) care au demonstrat că schimbarea și viitorul verde se construiesc din școală.
Bilanțul cumulat al programului include:
- Peste 1.134.000 kg de deșeuri colectate separat și trimise spre reciclare;
- Peste 468.000 de arbori plantați în diverse regiuni ale țării;
- Peste 137.000 de elevi implicați în lecții și ateliere interactive despre protecția mediului și economie circulară.
Ediția precedentă a adus împreună 149 de școli din medii urbane și rurale, unde 1.700 de elevi ecoambasadori și 600 de profesori coordonatori au acceptat provocarea și și-au dedicat 8 luni din anul școlar educației, implicării și mediului.
CINE SE POATE ALĂTURA ȘI CE OFERĂ CONCURSUL?
Concursul este deschis tuturor școlilor publice și private din România și este structurat pe două secțiuni principale:
- Secțiunea Juniori: adresată elevilor din învățământul primar și gimnazial;
- Secțiunea Liceeni: adresată elevilor de liceu.
Fiecare unitate de învățământ participă prin echipe formate din 1–5 profesori coordonatori și 4–15 elevi. Pe parcursul anului școlar 2026–2027 (28 septembrie 2026 – 10 mai 2027), echipele vor desfășura activități teoretice (lecții gratuite de mediu oferite de Viitor Plus) și acțiuni practice (colectare separată, plantări de arbori, igienizări, marșuri de conștientizare, amenajări de spații verzi sau campanii de comunicare și strângere fonduri).
Eco Provocarea va susține toate echipele înscrise cu ghiduri, materiale educaționale, informații, webinarii și sesiuni de formare, dar și ghidaj pe tot parcursul concursului.
Pentru efortul și rezultatele obținute, cele mai implicate echipe vor fi recompensate cu premii totale de 110.000 de lei:
- 50.000 de lei sub formă de premii financiare destinate echipelor din categoria Juniori;
- 10 locuri în Tabăra de Leadership pentru Mediu (în valoare de 60.000 de lei), o experiență intensivă de învățare în natură adresată liceenilor.
Pe lângă premii, experiența concursului și accederea în comunitatea de școli și profesori din toată România, cadrele didactice participante primesc adeverințe și diplome recunoscute pentru portofoliul profesional, consultanță din partea specialiștilor Viitor Plus, acces gratuit la webinarii și cursuri de formare și resurse educaționale moderne.
„Când privim spre viitor, vedem o generație de tineri autonomi, empatici și conștienți de rolul lor în protejarea naturii. Eco Provocarea este un spațiu de creștere unde elevii învață ce înseamnă munca în echipă, responsabilitatea civică și leadershipul de mediu, iar profesorii găsesc resursele și comunitatea de care au nevoie pentru a face educația de mediu relevantă. Invităm toate școlile din România să devină parte din această poveste verde”, declară reprezentanții Eco Provocarea.
CUM SE FAC ÎNSCRIERILE?
Înscrierea se face simplu și rapid, prin completarea formularului online https://www.surveymonkey.com/r/FNPB3J până la 10 noiembrie 2026.
Toate detaliile despre regulament, etape și activități pot fi consultate pe site-ul www.ecoprovocarea.ro.
Începând cu această ediție de concurs, Eco Provocarea, programul educațional dedicat protecției mediului și dezvoltării personale, adresat elevilor din toate ciclurile de învățământ și din întreaga țară, este sub patronajul UNESCO!