Ediția a II-a a Festivalului Național de Folk Victor Socaciu, la Brașov, în perioada 9-11 august 2024

Brașovul devine timp de trei zile capitala folkului românesc. În perioada 9-11 august 2024 va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Folk Victor Socaciu.

Artiști renumiți ai muzicii folk românești vor urca pe scenele din Piața Sfatului și de la Cetățuie, dintre care amintim nume precum Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Laurențiu Cazan, Adrian Ivanițchi sau Cristian Buică. La ambele scene intrarea publicului este liberă.

„Dacă ar fi să mă mai nasc o dată cred că tot aici aş vrea să mi se întâmple şi asta din multe, foarte multe motive. M-am format, educat sub aceste stele, gândesc în limba română, mă bucur şi plâng cu lacrimile părinţilor mei, aşa că nu pot să-mi închipui viaţa în alte dimensiuni sufleteşti şi spirituale” spunea Victor Socaciu despre Brașov în 2019. Festivalul îl omagiază pe artistul brașovean, unul din cei mai importanți folkiști ai ultimelor decenii; ediția inaugurală, care a avut loc în 27-28 iunie 2023 și a fost găzduită de Centrul Cultural Reduta, a atras peste 700 de iubitori de folk. Anul acesta, organizatorul – Centrul Cultural Apollonia – a prelungit programul cu o zi și mizează pe câteva mii de spectatori la ambele scene.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Programul complet al festivalului este următorul:

Vineri, 9 august:

16:00 Nicu Zota | Cetățuie 18:00 Trupa Arhaic | Cetățuie

20:00 Adrian Ivanițchi | Cetățuie

Sâmbătă, 10 august:

16:00 Majay Gyözö | Cetățuie 17:00 Sorina Bloj | Piața Sfatului 18:00 Mircea Vintilă | Cetățuie 19:00 Cătălin Stepa | Piața Sfatului 20:00 Grup Vocelis | Cetățuie

21:00 Vasile Șeicaru | Piața Sfatului

Duminică, 11 august:

16:00 Daniel Făt | Cetățuie

17:00 Cristian Buică | Piața Sfatului 18:00 Angela Mariașiu | Cetățuie 19:00 Florin Săsărman | Piața Sfatului 20:00 Laurențiu Cazan | Cetățuie 21:00 Ducu Bertzi | Piața Sfatului

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Apollonia. Partener: Centrul Cultural Reduta și Asociația Culturală „Tatiana Stepa”. Sponsor: BES

Activitățile Centrului Cultural Apollonia sunt susținute de Consiliul Local Brașov și de Primăria Municipiului Brașov.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Mai multe detalii în curând pe rețelele de socializare ale Centrului Cultural Apollonia, precum și pe site-ul www.apolloniabrasov.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.