Un ranger al Parcului Natural Bucegi a reușit să surprindă un fenomen rar în aria rezervației. Este vorba despre Efectul Gloria sau Spectru Montan care apare doar în anumite condiții atmosferice.
Imaginea observatorului a fost proiectată pe „peretele” de ceață din fața lui.
Imaginile postate pe pagina Romsilva au devenit virale pe internet.
„Efectul Gloria, un fenomen foarte rar, surprins în imaginile de mai jos de către Valentin Bălan, ranger la Administrația Parcului Natural Bucegi.
Efectul Gloria mai poarta numele de „Spectru montan” ori „Spectru Brocken”.
În condiții propice, umbra observatorului este proiectată pe ceață. Picăturile minuscule de apă reflectă lumina soarelui înapoi către acesta, formând un nimb colorat în jurul umbrei.
Condițiile rare se referă la refracția și dispersia luminii atunci când soarele, situat în spatele celui care observă, îi proiectează umbra pe un nor sau pe ceața situată mai jos decât poziția acestuia, iar norul respectiv este format din picături de apă cu diametrul de dimensiune situată într-un interval bine precizat”, se arată în postarea Romsilva.
Credit foto : Vali Balan, Romsilva- Administrația Parcului Natural Bucegi