Elevii Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov, cei mai buni din lume în cadrul unui concurs organizat de NASA

  • Mai multe echipe formate din elevi ai Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov au câștigat premii prestigioase în cadrul concursului „Space Settlement Contest“ organizat de NASA;
  • 4 echipe au obținut locul I, Colegiul Andrei Șaguna fiind singurul Colegiu din lume care a reușit această performanță;
  • Anul acesta este pentru prima dată când elevii Colegiului Național Andrei Șaguna reușesc să obțină în cadrul acestui concurs premiul I pentru meritul artistic și științific;
  • Elevii premiați sunt invitați de onoare la Luxemburg unde vor dispune de un stand pentru a-și expune proiectele realizate.

Vineri, 1 aprilie 2022, au fost publicate rezultatele „Space Settlement Contest“, un concurs internațional multidisciplinar organizat de National Space Society (NSS) din Statele Unite ale Americii.

Elevii din întreaga lume au fost invitați să-și imagineze și să proiecteze viața unei societăți umane în spațiu, precum și sistemele de menținere a vieții necesare colonizării Cosmosului.

În cadrul acestei ediții, National Space Society a avut parte de 3.076 de înscrieri fiind implicați astfel peste 17.000 de elevi din 22 de țări. Timp de 25 de ani acest concurs a fost administrat de NASA Ames Research Center.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Echipele alcătuite din elevi ai colegiului „Andrei Șaguna” din Brașov coordonate de profesoara de fizică Carmen Tănăsescu, au obținut premii prestigioase în cadrul acestui concurs:

Clasa a XII-a

Locul I

Proiectul Pyroeis realizat de eleva Lorincz Timea

Clasa a XI-a

Locul I

Proiectul BlueOasis realizat de echipa alcătuită din elevii Casian Chiriac, Maria Ciupala, Teodor Neagoe și Tudor Robu

Locul III

Proiectul Hober realizat de echipa alcătuită din elevii Tudor Costea, Radu-Andrei Morarasu, Andreea-Maria Chircea, Rares Andrei Popa și Victor-Andrei Taras

Mențiune

Proiectul Transhumance realizat de echipa alcătuită din elevele Maria Alexia Vintila și Alexandra Catalina Stefanoiu

Clasa a X-a

Locul I

Proiectul Devision realizat de echipa alcătuită din elevii Maria Alexia Bata, Vlad Ionescu, Sorin Iesanu și Luca Eugen Serban

Locul III

Proiectul Lunar Vision realizat de eleva Crina Beatrice Marin

Proiectul Scavenger realizat de echipa alcătuită din elevii Mihnea Andrei Grigore, David Ioan Abrudan, Dennis Bart, Amir Al Mousawi, Alexandru Valentin Danciu și Mihai Cioroiu

Clasa a VII-a

Locul III

Proiectul Excelsior realizat de eleva Ema-Tereza Raducanu

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Premiul I pentru meritul artistic și științific

Proiectul Xenaf realizat de echipa alcătuită din elevii Manea Noah, Petritan Ioan și Popa Mihnea

Patru echipe au obținut locul I, Colegiul Andrei Șaguna fiind singurul colegiu din lume care a reușit această performanță.

Mai mult decât atât, anul acesta este pentru prima dată când elevii Colegiului Național Andrei Șaguna reușesc să obțină în cadrul acestui concurs premiul I pentru meritul artistic și științific. Este vorba de proiectul Xenaf realizat de echipa alcătuită din elevii în clasa a VII-a Manea Noah, Petritan Ioan și Popa Mihnea.

Carmen Tanasescu, profesor de Fizică și unul dintre coordonatorii echipelor câstigătoare, a declarat că:

„Este un proiect amplu de cercetare, extrem de important pentru copii. Proiectele pornesc de la proiectarea în Autocad a unei stații interspațiale și ajung până la o analiză minuțioasă a tuturor nevoilor pe care oamenii le-ar putea avea dacă ar trăi oriunde în spațiu. Am participat la acest concurs cu mai multe echipe, majoritatea dintre ele laureate, însă anul acesta este pentru prima dată când școala noastră primește premiul I pentru meritul artistic și științific și patru premii I, o performanță neegalată de nicio altă instituție de învățământ din lume! „

Elevii premiați sunt invitați de onoare la Ziua Europei, care va sărbătorită în data de 9 mai în Luxemburg unde vor dispune de un stand de prezentare pentru a-și expune proiectele realizate.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

De asemenea, câștigătorii vor fi premiați în cadrul Conferinței Internaționale pentru Dezvoltare Aerospațială, care va avea loc între 27 si 29 mai în Arlington, Virginia. Pentru participarea la acest eveniment, elevii au nevoie de circa 30.000 de euro, iar în prezent încearcă să obțină fonduri prin sponsorizari.

Ce este National Space Society

Societatea Națională Spațială (NSS) este o organizație americană nonprofit, creată în scop științific, specializată în probleme legate de spațiul cosmic. NSS face parte din „Independent Charities of America.”

Organizația NSS sprijină zborurile spațiale umane și zborurile spațiale robotizate ale instituțiilor publice precum NASA, Agenția Spațială Federală Rusă și Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială, dar și ale organizațiilor private cum sunt SpaceX, Blue Origin, Virgin Galactic etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.