Elevii cu 10 pe linie vor putea să promoveze doi ani de studii într-un singur an școlar

Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației a avizat favorabil astăzi Metodologia privind promovarea 2 ani de studii într-un an școlar în învățământul preuniversitar.

După intrarea în vigoare, elevii capabili de performanțe școlare înalte și care au capacitatea fizică și intelectuală de a se adapta la un ritm accelerat de învățare vor putea beneficia de posibilitatea de a își accelera parcursul educațional, prin promovarea a 2 ani de studii consecutivi într-un singur an școlar.

Beneficiază de această posibilitate o singură dată în fiecare dintre ciclurile de învățământ (primar, gimnazial și liceal) elevii care:

  • au obținut în anul școlar anterior calificativul „Foarte bine” la fiecare disciplină de studiu (pentru elevii care doresc parcurgerea claselor a III-a și a IV-a), respectiv media generală 10 la fiecare disciplină de studiu (pentru elevii de gimnaziu și liceu);
  • au obținut în anul școlar anterior calificativul „Foarte bine” sau media generală 10 la purtare;
  • promovează un test interdisciplinar din curriculumul clasei anterioare celei curente și obțin un punctaj de cel puțin 80%.
Citeste și:  Soprana Angela Gheorghiu, în topul celor mai buni cântăreţi de operă din toate timpurile

Parcurgerea a 2 ani de studii într-un an școlar se realizează prin frecventarea, in mod obligatoriu, a cel puțin 50% din cursurile aferente clasei curente și a cel puțin 40% din cursurile aferente celui de-al doilea an de studiu, conform unui plan individualizat de învățare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.