Elevii din clasele primare şi copiii de grădiniţă au intrat, de de astăzi, în vacanţă timp de o săptămână. Aceștia se vor întoarce la şcoală pe 2 noiembrie.
Potrivit structurii anului școlar, semestrul I are 17 săptămâni și este cuprins între 14 septembrie și 29 ianuarie 2021. Acesta include o vacanță intrasemestrială de o săptămână, între 26 octombrie și 1 noiembrie, pentru învățământul primar și preșcolar, dar și vacanța de iarnă, între 23 decembrie și 10 ianuarie.
Elevii mai au o vacanță intersemestrială, între 30 ianuarie și 7 februarie 2021.
Semestrul II are tot 17 săptămâni și durează din 8 februarie până în 18 iunie. Acesta cuprinde vacanța de primăvară: Paștele Catolic (2 – 11 aprilie), Paștele Ortodox (30 aprilie – 9 mai).
Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 4 iunie 2021.