Elevii de clasa a VIII-a din partea minorităţilor naţionale susţin astăzi proba scrisă la Limba şi literatura maternă din cadrul simulării Evaluării naţionale. Pe 29 martie vor fi comunicate rezultatele la simularea Evaluării naţionale.
Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30, iar probele încep la ora 9,00, moment în care vor fi distribuite subiectele.
Subiectele de la simularea examenelor naţionale sunt redactate sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso, conform Ministerului Educaţiei.
Subiectele şi baremele de evaluare pentru probele scrise din cadrul simulării examenelor naţionale vor fi publicate zilnic, la ora 15,00.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore pentru elevii de clasa a VIII-a, respectiv trei ore pentru elevii din clasele terminale de liceu, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor.
Potrivit Ministerului Educaţiei, simularea are ca obiective familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.