Elevii intră de azi în vacanţă, după finalizarea cursurilor

Elevii vor intra în vacanţă începând de azi, după finalizarea cursurilor, urmând să se întoarcă la şcoală pe data de 9 ianuarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Pentru prima dată structura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe.

Vacanța de iarnă va dura două săptămâni şi se va încheia duminică, 8 ianuarie 2023. Structura anului şcolar a fost modificată anul acesta, acesta fiind structurat pe module.

Iarna aceasta copiii vor mai avea o vacanţă, programată pentru luna februarie. Va fi de o săptămână, în perioada 6 – 25 februarie, decisă de inspectoratele şcolare judeţene. Cele mai multe, inclusiv cel din Brașov, au stabilit ca cea de-a doua vacanţă de iarnă să fie în perioada 20-26 februarie 2023.

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

Programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.

Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.