Elevii din România se întorc la şcoală miercuri, 8 ianuarie, marcând finalul vacanţei de iarnă. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, următoarea vacanţă va avea loc în perioada 10 februarie – 2 martie, durata şi perioada exactă fiind stabilite de Inspectoratele şcolare judeţene şi de cel al municipiului Bucureşti.
Cursurile vor continua până la vacanţa de Paşti, programată între 18 şi 27 aprilie. Anul şcolar 2024 – 2025 se va încheia pe 20 iunie, moment în care elevii vor intra în vacanţa de vară, care se va desfăşura până pe 7 septembrie.
Programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” sunt prevăzute să aibă loc între 9 septembrie 2024 şi 30 mai 2025, pe parcursul a cinci zile consecutive, în intervale stabilite de fiecare unitate de învăţământ.
În cazuri speciale, Inspectoratele şcolare pot aproba modificări ale structurii anului şcolar, cu avizul Ministerului Educaţiei, pentru a răspunde condiţiilor locale. Astfel, este asigurată parcurgerea completă a programei şcolare şi participarea tuturor elevilor la evaluările naţionale.