Elon Musk, noul proprietar al platformei Twitter, a anunţat ieri că va restabili începând de săptămâna viitoare conturile suspendate de pe reţeaua de socializare dacă acestea nu au încălcat legea, relatează AFP, citat de Agerpres.
La întrebarea, postată miercuri sub forma unui sondaj pe contul său, dacă Twitter ar trebui să ofere o „amnistie generală conturilor suspendate, cu condiţia ca acestea să nu fi încălcat legea sau să nu fi făcut spam scandalos”, 72,4% dintre cei aproximativ 3,16 milioane de internauţi care au votat au răspuns „da”.
„Poporul a vorbit, amnistia începe săptămâna viitoare”, a scris Musk pe Twitter ieri, zi liberă în Statele Unite pentru sărbătoarea Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei), postarea sa fiind însoţită de mesajul „Vox Populi, Vox Dei” („Vocea poporului este vocea lui Dumnezeu”).
Cu aceeaşi expresie, el a restabilit, sâmbătă, contul fostului preşedinte american Donald Trump, interzis pe reţeaua de socializare după asaltul asupra Capitoliului de la Washington în ianuarie 2021.