Emisfera nordică, puternic afectată de incendii de vegetaţie în această primăvară

Potrivit Știrilor TVR, Emisfera nordică a fost extrem de afectată de incendii de vegetaţie în primăvara acestui an, potrivit unui raport publicat joi de administratorii programului Copernicus de monitorizare atmosferică al Uniunii Europene, informează DPA, preluată de Agerpres.

Potrivit raportului, emisii record de carbon au fost înregistrate în mai multe regiuni, iar incendiile de vegetaţie au izbucnit foarte devreme în 2023.

Începând din data de 23 martie, oamenii de ştiinţă implicaţi în programul Copernicus au înregistrat incendii importante în diverse regiuni ale Spaniei.

Regiunea Valencia, în special, a fost deosebit de afectată, potrivit raportului. Ca urmare, niveluri record de emisii de carbon au fost înregistrate în luna mai în Spania, care mai fuseseră atinse doar în 2012.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Riscul de incendii de pădure a fost exacerbat de „temperaturile ridicate şi seceta care au afectat continentul european în ultima iarnă”, precizează autorii raportului.

De asemenea, incendii cu o severitate peste medie au fost înregistrate în Canada, Kazahstan, Mongolia şi în anumite regiuni din Rusia.

În Canada, potrivit raportului, unele dintre cele mai ridicate niveluri de emisii nocive au fost înregistrate în mai 2023. Provincia Saskatchewan a fost deosebit de afectată. Precedentele recorduri de emisii pentru luna mai în această provincie erau de 2 megatone, dar, în acest an, emisiile au fost de peste 10 ori mai mari (23 de megatone).

Recorduri de emisii de carbon cauzate de incendii au fost înregistrate şi în provinciile British Columbia, Northwest Territories şi Nova Scotia.

Citeste și:  Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi luminate în portocaliu, astăzi, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

Serviciul Copernicus de Monitorizare Atmosferică este o componentă a programului Copernicus al Uniunii Europene. El furnizează date obţinute din imagini satelitare despre atmosfera terestră, oceane, continente, schimbările climatice, securitate şi energie.

Sursa. Știri.tvr.ro / Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.