Emoție, joc și terapie în tabăra „Respiro 2025” pentru copii cu autism – Un proiect susținut de CJ Brașov

În luna iulie, în cadrul proiectului „Respiro 2025” pe care îl implementează Asociația Rază de Speranță în Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist, s-a desfăşurat o tabără pentru cei 15 copii beneficiari.

Aceștia au participat la activități și ateliere, sub coordonarea specialiștilor, pentru a-și dezvolta încrederea de sine și a-și cultiva emoțiile. Unele activități au vizat dezvoltarea atenției, imaginației şi empatiei.

Bunăoară, în cadrul activității outdoor de dezvoltare personală, copiii au fost ghidați spre: dezvoltarea încrederii în sine, diminuarea anxietății și furiei, dezvoltarea abilităților sociale, gestionarea emoțiilor prin joc și explorare, precum și deprinderea unor instrumente pentru o viață independentă.

Proiectul Respiro 2025 se află în implementare până la sfârșitul lunii august şi mai cuprinde realizarea activităților de abilitare socio-emoțională, prin desfășurarea următoarelor ateliere a 8 ateliere de abilitare socio-emoțională și deprinderi de viață independentă și 6 ateliere de comunicare și abilitare socială/dezvoltarea inteligenței emoționale.

Citeste și:  Serbare de Crăciun la Centrul Şcolar pentru Educaţiei Incluzivă Brădet

„Respiro 2025” este finanțat de Consiliul Județean Brașov cu suma de 44.648,11 lei, în cadrul Programului de finanţări nerambursabile din bugetul propriu al judeţului pentru proiectele sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.