Episcopii romano-catolici și greco-catolici din România s-au reunit la Ciofliceni în perioada 20-22 septembrie 2021, pentru prima oară de la declanșarea pandemiei, pentru sesiunea plenară a Conferinței Episcopilor din România (CER), condusă de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, Președintele CER.
În centrul discuțiilor CER s-a aflat Sinodul Episcopilor cu tema sinodalității, ce se va desfășura la Roma în octombrie 2023, cu participarea episcopilor din întreaga lume catolică. Pe 17 octombrie 2021 va începe prima etapă a parcursului sinodal: ascultarea și consultarea Bisericilor locale, etapă care se va încheia în aprilie 2022. Documentul pregătitor al Sinodului Episcopilor, publicat la Vatican pe 7 septembrie 2021, intitulat „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare și misiune” și Vademecum-ul însoțitor trasează direcțiile de ascultare și discernământ în Bisericile locale. Pornind de la aceste două documente, episcopii reuniți în sesiunea plenară au discutat modalități concrete de a implementa acest parcurs în diecezele și eparhiile din România. Din aprilie 2022 va începe a doua etapă a parcursului sinodal, cea națională, care va fi dezbătută în următoarea sesiune plenară a CER.
Misiunile au avut un loc special în agenda întâlnirii, iar invitatul special, Arhiepiscopul Giampietro Dal Toso, Președinte al Operelor Misionare Pontificale, a explicat cum „misiunea face parte din natura Bisericii”. Împreună cu Pr. Eugen Blaj, Directorul Național al Operelor Misionare Pontificale din România, Mons. Dal Toso a propus modalități concrete de a întări cooperarea Operelor Misionare Pontificale cu structurile Bisericii locale. În ultima zi a sesiunii, Patriarhul Bisericii Greco-Catolice Melchite, Youssef Absi, a avut o intervenție specială, prezentând situația Bisericii Catolice din Orientul Mijlociu.
Pr. Florin-Petru Sescu, Referentul Comisiei pentru Migranți din cadrul CER, a prezentat situația actuală a Comisiei, a cărei președinție a fost preluată de PS Cristian Dumitru Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. PS Ioan Călin Bot, Episcop Auxiliar al Eparhiei de Lugoj, a preluat președinția Comisiei pentru Viață Consacrată și a Comisiei pentru Dialog și Ecumenism.
Următoarea sesiune a CER va avea loc la Timișoara în intervalul 7-9 aprilie 2022, fiind găzduită de Dieceza Romano-Catolică de Timișoara. Conferința Episcopilor din România se întrunește de două ori pe an și îi reunește pe toți episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale și comuniunea cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa.