Cei mai performanţi oameni de afaceri braşoveni şi managerii celor mai valoroase companii reprezentând toate domeniile de activitate existente în judeţul Brașov, au fost premiați săptămâna trecută, în cadrul unui eveniment găzduit la Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav.
Spaţiul generos al terminalului a oferit cadrul perfect pentru Gala Excelenţei în Afaceri, eveniment de referinţă dedicat mediului de afaceri pe care Camera de Comerţ şi Industrie Braşov îl organizează de 16 ani.
„Am avut la aeroport cea mai mare densitate de investitori pe metrul pătrat posibilă! Au fost sute de patroni, antreprenori, manageri, directori, dezvoltatori pe care îi aşteptăm nu peste mult timp să fie pasageri ai zborurile pe care le vom opera pe Aeroportul Braşov-Ghimbav”, a transmis Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov
Parteneriatul între Consiliul Judeţean – ca autoritate a administraţiei publice judeţene şi mediul economic local este unul consolidat, cu avantaje de ambele părţi şi realizat în beneficiul comunităţii braşovene.
„În judeţul Braşov ne dorim să activeze cât mai multe companii solide, care să acopere prin specificul activităţii lor cât mai multe domenii economice, să utilizeze la justa lor valoare resursele umane şi materiale de care dispunem, să aducă dezvoltare şi prosperitate în comunităţile locale”, a mai spus Veștea.