Guvernul a aprobat săptămâna trecută modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior, în sensul simplificării procedurii. Noua reglementare nu mai presupune trecerea stagiarului printr-o comisie de evaluare și nici un raport de stagiu întocmit de stagiar așa cum fusese până în prezent.
Astfel, atribuțiile comisiei de evaluare sunt preluate de către mentor, care va întocmi referatul de evaluare, și de șeful de compartiment, care are rolul final de decizie în procesul de evaluare.
„Interesul nostru este să venim în întâmpinarea nevoilor pe care tinerii le au după absolvire, astfel încât ei să poată începe cât mai curând o activitate profesională, iar angajatorii să beneficieze de cei 2.250 de lei lunar pentru angajarea tinerilor absolvenți fără experiență”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
În Codul Muncii este prevăzut că, pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior, primele 6 luni după debutul în profesie se consideră perioadă de stagiu, cu excepția acelor profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale (Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, art. 31, alin.5).
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă asigură un stimulent lunar de 2.250 de lei pentru angajatorii care încadrează absolvenți fără experiență în perioada în care este efectuat acest stagiu.