Explozie puternică în zona unui dig din Costinești, produsă cel mai probabil de o mină marină

Potrivit Știrilor TVR, este în desfăşurare o intervenţie de urgenţă la Costineşti, staţiune plină de turişti în această minivacanţă, unde a avut loc o explozie în zona unui dig. Din primele informaţii, deflagraţia ar fi fost produsă, cel mai probabil, de o mină marină.

O a doua mină marină ar pluti în derivă, iar Forțele Navale Române au pregătit o echipă de scafandri specializaţi în situaţii de acest gen pentru a evalua situaţia şi, dacă se confirmă, să neutralizeze mina.

Explozia s-a produs în jurul orei 9.30. Din primele informații, nu există victime și nici pagube materiale. La fața locului au sosit echipaje SMURD și ale Poliției.

Nicolae Serafim, șeful salvamarilor din Costinești, a declarat pentru TVR Info că pe plaja din Costinești este  steag roșu și  oamenii nu au intrat în apă. Pietrele sunt arse, exact ca o explozie de mină, a afirmat Serafim.

Citeste și:  Suedia renunță la Clasa Zero: Copiii vor începe școala cu un an mai devreme

Sursa. Știri.tvr.ro / Foto. g4media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.