EXPLOZIV: Nota informativă a ajuns în mâna presei. Cum îl turna Basescu pe Gheorghe Pădure la securitate

Document exploziv prezentat de Antena 3 duminică după-amiază: Traian Băsescu figurează în documentul trimis de CNSAS ca informator al Securității.

Documentul arată că fostul președinte figurează în dosar în calitate de sursă chiar cu numele de ”Traian”. Investigația îl are ca subiect pe Gheorghe Pădure, cel care a fost în anii ’90 primar al Sectorului 1.

”Reluând subiectul Pădure, care a mai făcut obiectul unor note informative în luna mai, relatez următoarele. Așa cum am informat, în luna mai, tentativa a rămâne în străinătate a ospătarului Labiș, de la bordul navei Piatra Olt, recuperarea lui Labiș și discuția cu acesta cu ocazia îmbarcării sale pe Tutova pentru repatriere, m-au făcut să trag concluzia că Pădure se ocupă cu recrutarea în vederea rămânerii în Anvers a personalului de pe navele noastre.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Mai mult, din diverse surse, am aflat că Pădure și-a petrecut o bună parte din vara lui 1988 pe litoral, la Eforie, unde putea fi văzut zilnic în restaurantul hotelului Europa, lucru care explică probabil numărul mare de ospătari din Eforie care au rămas în Anvers și Rotterdam, de la bordul navelor noastre”, se arată în documentul din 1989.

”Aveam o bănuială și încercam să evit discuții provocatoare. Acela e dosarul meu. Are 200 de pagini. Traian Băsescu are mai multe dintre paginile din dosar. Sunt 12 surse în total, una fiind Traian Băsescu. În tot dosarul se făcea un instructaj cu acești informatori. Ei erau învățați să fie provocatori. Caracteristic în tot dosarul, sunt informații fără substanță. Băsescu nu își explica de ce nu am cumpărători, la magazinul meu. Eu vindeam engross, nu vindeam la public. Mi se par informații total neavenite. Toți care urmăreau și informau nu ca să îmi facă mie rău”, a spus George Pădure pentru Antena 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.