Expoziția „Brașov Art Stories” s-a deschis ieri în Parcul Nicolae Titulescu în prezența doamnei manager Bianca-Maria Bălșan, a profesorilor de la Liceul Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch” – Manuela Zvîc, Claudia Bodo și Marius Brașoveanu – și a elevilor care au realizat lucrări inspirate din patrimoniul Muzeului de Artă Brașov, susținuți de colegii lor.
În cadrul acestei expoziții sunt prezentate poveștile a 13 artiști care au contribuit la dezvoltarea vieții artistice a Brașovului în secolele XIX-XX, alături de imagini ale unor lucrări de referință realizate de aceștia, aflate în colecția Muzeului de Artă Brașov. Realizate într-un dialog temporal, veți vedea în acest context cele 13 lucrări realizate de 13 elevi ai Liceului Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch”.
Expoziția se poate vizita în aer liber până pe 31 octombrie 2023.
Brașov Art Stories este un proiect inițiat de Muzeul de Artă Brașov în parteneriat cu Asociația Culturală KunSTadt, Depoul de Artă Urbană și Liceul Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch” și finanțat de Primăria Municipiului Braşov.