Centrul Cultural Reduta Braşov, prin Serviciul Cultură Tradițională găzduiește expoziția „Icoana, Lumina sufletului” aparţinând meșterului popular iconar Carmina Dan, în perioada 11 decembrie 2023 – 10 ianuarie 2024. Vernisajul va avea loc luni, 11 decembrie 2023, la ora 13:00, în foaierul instituţiei culturale.
Expoziția va cuprinde o serie de icoane lucrate pe lemn și pe sticlă, reprezentând sărbătorile de iarnă în cele două expresii: reprezentarea bizantină și pictura naivă.
Pentru Carmina Dan, icoana este parte din viața ei, din sufletul ei, icoana este bucuria rugăciunii, liniște sufletească, este lumina și har de la Dumnezeu.
Ea a moștenit talentul de la tatăl ei. Prima icoană pe care a pictat-o a fost una pe sticlă, cea a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, o icoană destul de complexă pentru un proaspăt inițiat în ale iconografiei. În acel moment a simțit că acesta este sfântul care o îndrumă prin rugăciune.
Carmina Dan a absolvit Școala de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu” din Brașov, unde a urmat timp de trei ani cursurile la Secția Grafică, dar în paralel a continuat cu Iconografia.
„Pictez în manieră tradițională, atât pe sticlă, cât și pe lemn, cu emulsie de gălbenuș de ou, cu puțin oțet și pigmenți. Toate icoanele au aplicată foiță de aur. Pentru icoanele pe sticlă folosesc modele, sau izvoade cum se mai numesc, ale vechilor pictori iconari din diferite zone ale țării, din Arpașu de Sus, Cârțișoara, Laz, Șcheii Brașovului, Mărginimea Sibiului, Alba Iulia, Țara Oltului, chiar și din Banatul Sârbesc, și nu în ultimul rând izvoade de la Nicula, unde este leagănul nașterii icoanelor pe sticlă din România. Icoanele pe lemn le pictez în manieră bizantină, modelele fiind frescele din mănăstirile de pe Muntele Athos, mănăstirile și bisericile din Grecia, Ucraina, Serbia, Rusia și mai ales cele din țară. Fiecare icoană mă apropie de Dumnezeu. Fiecare icoană am pictat-o prin rugăciune”, spune Carmina Dan.
Povestea icoanei se pierde undeva în negura istoriei. Cu puternice rădăcini în antichitatea greacă și romană ca tehnică de realizare a frescei și a mozaicului, icoana se naște odată cu creștinismul. Etimologic, cuvântul icoană provine de la grecescul „ikon”, „eikon”, ce înseamnă figură, portret al unei persoane importante.
Atât în Europa de Vest, cât și în Țările Române putem vorbi de o istorie a icoanei începând cu zorii Evului Mediu (secolele VII-VIII). Atunci se construiesc primele catedrale în Apus și chiar primele biserici din piatră pe teritoriul țării noastre, cu precădere în zona de munte și în Transilvania (Mănăstirea Vodiţa, Biserica din Densuș, bisericile rupestre de la Aluniș și Biserica din Viscri).
Dacă în lumea de Apus se împodobeau bisericile cu pictură pe pânză, mozaic și vitralii, în Țările Române inițial bisericile au fost împodobite cu frescă și pictură pe lemn.
Începând cu sec. al XV-lea putem vorbi la noi în țară de apariția unor școli de pictură de influență bizantină sub oblăduirea unor domni cu frică de Dumnezeu. Astfel, în ceea ce privește fresca și icoana pe lemn, putem vorbi de pictura țărănească din Bucovina, școala greacă, școala rusească, stilul brâncovenesc, școala transilvană. Din secolul al XVII-lea, în Transilvania se dezvoltă rapid, ca o influență venită din țările germanice, pictura pe sticlă, răspândită și în Banat și Bucovina.
Datorită numeroaselor glăjerii, țăranii iconari din Transilvania au înlocuit rapid lemnul cu sticla. Astfel s-a născut cel mai frumos meșteșug popular din Transilvania, pictura naivă sau țărănească pe sticlă. De-a lungul secolelor, au apărut câteva stiluri de pictură numite școli, cum ar fi: şcoala de la Nicula, cele din Maramureș, Valea Sebeșului, Mărginimea Sibiului, Țara Oltului, Țara Bârsei și Șcheii Brașovului. În prezent în Valea Sebeșului, în satul Laz, încă se pictează icoane pe sticlă, de aproape 300 de ani, de către membrii familiei Poenaru care duc tradiția mai departe.
Prin cromatică, prin reprezentarea elementelor din satul natal (case, biserici, oameni în port popular) țăranii transilvăneni au realizat de fapt un instantaneu al satului transilvan, icoana pe sticlă căpătând astfel în zilele noastre un rol de monografie a satului de altădată.
Icoana pe sticlă reprezintă o fereastră spre satul de altădată al bunicilor și străbunilor noștri.
Într-o lume cosmopolită a secolului XXI, povestea icoanei se zbate să meargă mai departe spre nemurire, datorită meșterilor populari și a pictorilor ce încă se încăpățânează să transmită generațiilor actuale și viitoare acest meșteșug, ca o poveste de demult, pierdută în timpurile noastre.
