Expoziţie dedicată vizitei Papei Francisc în România – din 31 mai, la MNIR; celebrul papamobil – printre exponate

Numeroase obiecte legate de vizita Papei Francisc în ţara noastră, printre care celebrul papamobil cu care Suveranul Pontif a călătorit, se regăsesc în cadrul expoziţiei „Papa Francisc – Pelerin în România, 3 ani de la vizita apostolică”, care se va deschide, pe 31 mai, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR).

Potrivit unui comunicat al MNIR, transmis miercuri Agerpres, la deschiderea oficială a expoziţiei vor participa Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova, Miguel Maury Buendia, Arhiepiscopul Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă, înalţi prelaţi, preoţi, demnitari.

Organizată de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României, expoziţia marchează împlinirea a trei ani de la vizita Papei Francisc în România (31 mai – 2 iunie 2019) şi se constituie în jurul memorabilei fraze rostite de către Suveranul Pontif atunci: „Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate. Dumnezeu să binecuvânteze România!”.

Citeste și:  Apartamentele cu 2 camere, favoritele chiriașilor. Zona Prund-Șchei, cea mai scumpă, iar la polul opus se află zona Gării, dar și zona Florilor-Craiter

Printre obiectele prezentate în cadrul expoziţiei, precum ornatul, stola şi mitra papală, tronul papal folosit de Suveranul Pontif în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, vizitatorii vor avea ocazia să admire şi celebrul papamobil cu care Papa Francisc a călătorit pe meleagurile ţării, care va fi expus pe terasa Muzeului Naţional de Istorie a României.

Fotografiile din timpul vizitei papale, realizate de echipa Vatican Media şi de un colectiv de fotografi români – Adrian Cuba, Alexis Dimcev, Octav Ganea, Alexandru Micsik şi Iustin Toma -, recompun imagistic şi emoţional parcursul acestei întâlniri unice.

Proiectul a fost iniţiat de Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.

Citeste și:  Consiliului Suprem de Apărare a Țării se reunește astăzi la Palatul Cotroceni

Expoziţia va fi deschisă până pe 17 iunie şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10,00 – 18,00. 

Sursa, Agerpres / Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.