Expoziție la Centrul Cultural Reduta, până pe 26 iunie 2023: Poartă IE cu MândrIE

În această perioadă și până pe 26 iunie, la Centrul Cultural Reduta, braşovenii pot descoperi două expoziţii prin intermediul cărora este celebrată piesa principală a costumului popular românesc, ia.

În prima expoziție vor fi prezentate atât cămăși vechi, cât și reproduceri ale acestora realizate de Zorica Donțu, iar în cea de-a două expoziție, o serie de fotografii semnate de Adrian Murgea din satul Ileni.

În zi de sărbătoare, în 24 iunie, de la ora 16.00, fiind prezenți la finisajul celor două expoziții, veți avea ocazia să fiți fotografiați și să plecați acasă cu o amintire, deoarece Reduta îmbracă IA.

Sărbătoarea iei a debutat la inițiativa comunității online La Blouse Roumaine (a cărei denumire reprezintă titlul unui tablou realizat în 1940, de pictorul francez Henri Matisse) și a fost preluată cu succes de comunitățile românești din peste 40 de țări.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Prin Legea nr. 184/2022, data de 24 iunie a fost instituită ca fiind ZIUA IEI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.