Facultatea Nouă din România, cea mai căutată de studenți în acest an: Burse de 1.800 de lei pe lună, nu este din București și nici privată

În mod obișnuit, studenții se orientează către orașe precum București, Iași, Cluj sau Timișoara, dar anul acesta universitatea care a atras cea mai mare atenție a fost cea din Suceava. Acest lucru a fost demonstrat și de numărul semnificativ de înscrieri, inclusiv la sesiunea din toamnă. Facultatea care a generat cel mai mare interes a fost cea de Medicină, care este complet nouă.

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a înregistrat un număr record de înscrieri în sesiunea de admitere din septembrie 2024, cu peste 1.560 de candidați înscriși, reprezentând o creștere de 30% față de anul trecut. Pe 23 septembrie s-au finalizat toate examenele, iar rezultatele finale au fost afișate, confirmând peste 1.100 de candidați pentru locurile obținute, cu o săptămână înainte de începerea anului universitar 2024-2025.

Citeste și:  ,,PLANETA CRĂCIUN” - târgul cu tematică de sărbători organizat de UNTOLD Universe în Piața Unirii din Cluj-Napoca se deschide astăzi

La Facultatea de Medicină, pentru care s-a organizat prima sesiune de admitere și unde s-a înregistrat cea mai mare concurență, s-au înmatriculat 62 de candidați: 22 pe locuri fără taxă, dintre care doi sunt români de pretutindeni, și 40 pe locuri cu taxă. Acesta a fost numărul maxim de locuri disponibile la această facultate.

La alte specializări, precum Automatică și Informatică Aplicată s-au înmatriculat 11 studenți, Sisteme Electrice – 13 studenți, Inginerie Mecanică – 23, iar Tehnologia Construcțiilor de Mașini – 15 studenți. În total, au fost disponibile 95 de locuri fără taxă și cu bursă, plus 55 de locuri cu taxă și 8 locuri fără taxă și cu bursă pentru etnicii români de pretutindeni.

Citeste și:  6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des

USV a lansat și programe de licență în sistem dual, o altă noutate a sesiunii de admitere, la care s-au înmatriculat 93 de candidați. La specializarea Calculatoare, toate locurile, bugetate și cu taxă, au fost ocupate, în total 31 de studenți fiind admiși.

Pentru studenții care au obținut o medie peste 9 la bacalaureat, USV oferă câteva beneficii speciale. Aceștia trebuie să-și confirme locul până pe 20 septembrie, iar ulterior vor primi o tabletă și un tablou digital din partea universității.

Mai mult, peste 30% dintre noii studenți vor beneficia de burse lunare cuprinse între 900 și 1.800 de lei. Aceste oferte atractive au contribuit la numărul mare de înscrieri la toate specializările.

Citeste și:  UNTOLD participă la cea de a 23-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, manifestare caritabilă organizată de Salvați Copiii

USV pregătește o deschidere specială pentru anul academic 2024-2025, marcând această reușită istorică. Evenimentul va include un concert susținut de Andia, duminică, 29 septembrie, în parcarea din fața corpului A al USV, urmat de trupa suceveană Distinct. Accesul la eveniment va fi gratuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.