‘Fără covor roşu, fără fiţe, acelaşi program de calitate ca anii trecuţi’, așa se anunță Festivalul de Film şi Istorii Râşnov

Festivalul de Film şi Istorii Râşnov (FFIR) se va desfăşura anul acesta în două perioade de câte zece zile, în lunile iulie şi august, au anunţat, marţi, organizatorii, care deocamdată nu au dezvăluit amănunte despre programul şi invitaţii ediţiei cu numărul 12.

Astfel, o primă etapă, având ca temă „Pacea”, se va desfăşura în perioada 17-26 iulie, iar în perioada 21-30 august va avea loc „varianta mai Războinică”, au precizat organizatorii într-o postare pe Facebook.

„Am lucrat de la distanţă începând din februarie-martie, am planificat, am modificat, ne-am întâlnit virtual cu colegii din echipă în fiecare săptămână, iar am planificat, am aşteptat să vedem când vom putea ieşi în siguranţă din case şi am văzut cu îngrijorare cum se anulează/amână evenimente. Mulţumim partenerilor care au confirmat că ne sunt alături şi la bine, dar mai ales la greu. Prin urmare am hotărât să nu-l abandonăm, ci chiar să facem două FFIR-uri anul acesta: între 17 şi 26 iulie o să fie #FFIR #12.1 (o să dăm mai mult cu Pace), iar între 21 şi 30 august 2020 o să fie #FFIR #12.2 (varianta mai Războinică)”, se arată în postare.

Citeste și:  Târgul de Crăciun, alături de Studioul Magic FM, aduc magia sărbătorilor în Piața Sfatului

Organizatorii evenimentului au explicat că acest format a fost decis pentru a se evita aglomeraţia, astfel încât participanţii să se simtă în siguranţă.

„2 x 10 zile de vară la munte, fără covor roşu, fără fiţe, acelaşi program de calitate ca anii trecuţi, dar cu mai mult timp de respiro. Că doar e vacanţă, iar aerul de la Râşnov merge bine cu activităţile culturale. Revenim curând cu detalii despre program”, se mai menţionează în postare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.