Fără incidente majore: Jandarmeria Brașov, peste 11.700 acțiuni în 2025

Asigurarea climatului de normalitate civică pentru desfăşurarea în siguranţă atât a activităţii instituţiilor fundamentale ale statului, cât şi pentru securitatea cetăţenilor, în general, a reprezentat permanent un deziderat prioritar pentru Inspectoratul de Jandarmi Județean “Nicolae Titulescu” BRAȘOV şi în anul 2025, iar prin structurile specializate și personalul încadrat, am căutat să identificăm cele mai eficiente forme şi modalităţi de realizare ale acestuia.

În anul 2025 efectivele structurilor de ordine publică au executat un total de 11.768 activități de ordine publlică, astfel:

– 491 misiuni de asigurare a ordinii publice;

– 7532 misiuni pe linia menţinerii ordinii publice;

– 1788 acţiuni de intervenţie;

– 202 misiuni executate în cooperare cu structurile semnatare ale protocoalelor

şi planurilor de cooperare/colaborare;

– 1193 acţiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere înaintate de

către instanţele de judecată din judeţul Braşov:

  • 562 acțiuni punctuale.

Pe timpul acestor acţiuni nu s-au înregistrat acte de tulburare gravă a ordinii publice care să impună intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice.

Acţiunile întreprinse pe linia asigurării măsurilor de ordine publică au avut ca scop respectarea legalităţii, prevenirea şi descurajarea unor acţiuni care vizează tulburări sociale sau manifestări de violenţă pe timpul adunărilor şi manifestaţiilor publice, activităţilor culturale şi sportive precum şi a altor manifestări cu participare numeroasă şi au constat în asigurarea climatului de normalitate pe timpul a 442 activităţi derulate în zona de responsabilitate, astfel:

36 manifestaţii de protest;

– 177 manifestări cultural-artistice;

168 manifestări sportive;

5 acțiuni în zona centrelor de examen:

3 vizite oficiale;

44 manifestări religioase;

9 manifestări comerciale/promoționale.

Astfel, în anul 2024 au fost executate în total 7532 activități de menţinere a ordinii publice în sistem integrat cu alte structuri ale ministerului.

În cadrul misiunii de menţinere a ordinii publice au fost organizate şi desfăşurate:

  • 1423 patrule mixte, din care:

– 1249 în mediul urban;

– 174 în mediu rural.

  • 5604 patrule de jandarmi, din care:

– 2517 în mediul urban;

– 726 în mediul rural;

– 1347 în zona montană;

  • 1014 în zona instituțiilor de învăţământ.

Structurile de jandarmi montane au executat misiuni în zonele de interes operativ din staţiunile montane, pe traseele turistice, zonele de agrement şi pârtiile de schi din zona acestora.

Acţiunile au urmărit prevenirea incidentelor pe traseele turistice şi pe domeniul schiabil, având în vedere aglomerarea acestora în sezonul de iarnă, precum şi în perioada de vară, în special în staţiunile Poiana Braşov şi Predeal, precum şi în zonele turistice din Râşnov, Zărneşti, Bran, Vama Buzăului sau Sâmbăta.

În anul 2025 au fost constatate independent în cadrul misiunilor specifice un număr de 168 infracţiuni flagrante cu 208 făptuitori, concretizate în 127 de dosare cu actele premergătoare începerii urmăririi penale, iar în sistem integrat au fost constatate un număr de 75 infracţiuni cu 84 autori identificaţi.

Pe timpul executării misiunilor au fost aplicate un număr de 3622 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.521.750 lei, din care 1617 avertismente scrise şi 2005 amenzi contravenţionale.

Citeste și:  Ziua Culturii Naționale, sărbătorită în toată țara prin evenimentele instituțiilor publice de cultură

Sistemul unic pentru apeluri de urgenţă – 112”, şi-a dovedit operativitatea prin reducerea timpului de reacţie a subunităţilor de intervenţie, fiind direcţionate către instituţia noastră, spre rezolvare, un număr de 897 apeluri, alte 891 solicitări primite prin alte modalități, astfel numărul total de acțiuni de intervenție a fost de 1788.

În scopul asigurării securităţii obiectivelor, bunurilor şi valorilor din competenţă și creşterii performanţei subunităților operative, structurile de pază ale unității au monitorizat permanent activităţile desfăşurate în obiective şi zona adiacentă acestora pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu caracter infracţional sau contravenţional, nefiind înregistrat niciun incident de securitate la obiectivele din responsabilitate.

Inspectoratul şi-a concentrat eforturile cu precădere în scopul implementării de către beneficiarii de pază a măsurilor propuse pentru diminuarea / eliminarea ameninţărilor şi vulnerabilităţilor, precum şi pentru completarea / modernizarea / introducerea sistemelor tehnice de securitate la obiective dar și conectarea obiectivelor la dispeceratul de monitorizare zonal aflat la sediul inspectoratului.

În anul 2025 s-a urmărit dezvoltarea capacităţii de reacţie a structurilor implicate în paza obiectivelor și a celor care asigură intervenţia la obiective, perfecţionarea modului de aplicare a procedurilor existente și exersarea cooperării intrainstituţionale.

S-a asigurat paza prin procedeele de acțiune consacrate, la un număr de 35 obiective, din care 14 sunt conectate la Dispeceratul de Monitorizare, Recepție și Evaluare Alarmeși de asemenea s-a asigurat protecția la 1 obiectiv nominalizat prin Ordin M.A.I. pentru protecție temporară. Efectivele angrenate în misiune au aplicat 24 sancţiuni contravenţionale.

I.J.J. Braşov a derulat în anul 2025 contracte de prestări servicii pază transporturi de produse cu caracter special cu 18 beneficiari, fiind asiguratăpaza la un număr de 468 transporturi speciale. În ceea ce privește paza transporturilor de bunuri și valori, în anul 2025 avem încheiat contract de prestări servicii pază cu 2 beneficiari, în folosul cărora am executat 38 misiuni de pază, iar pentru asigurarea protecției transporturilor corespondenţei clasificate, am participat la 211 misiuni.

Din punct de vedere operațional, managementul logistic a constituit, în condițiile reducerii numărului de personal și alocărilor bugetare, o funcție importantă pentru îndeplinirea sarcinilor și misiunilor încredințate.

Gradul de încadrare cu mijloace auto (55%) și coeficientul de stare tehnică a mijloacelor de transport, comunicații și informatică, a armamentului și a celorlalte mijloace de intervenție permit gestionarea situațiilor de criză în domeniul ordinii publice.

În perioada analizată, efectuarea reviziilor și a reparațiilor s-a executat conform termenelor și necesităților apărute de-a lungul anului, în baza rapoartelor aprobate de comandantul unității, astfel:

– 75 revizii tehnice (65 în regim propriu și 10 la agenții economici);

– 152 reparații curente (117 în regim propriu și 35 la agenții economici).

În perioada analizată, au fost parcurși 757170 km din care: 717853 km. pentru misiuni de ordine publică reprezentând 95 % și 39317 km, pentru alte tip de misiuni.

Citeste și:  Apel de proiecte pentru o nouă ediție Brașov Heroes (2026)

În perioada de referință, unitatea nu s-a înregistrat accidente de circulație în care au fost implicate autovehicule din dotare.

Domeniul administrativ a cunoscut o consolidare accentuată sub impulsul unor modificări legislative care au generat mai multă claritate în fluxul informațional și în ceea ce privește competențele și responsabilitățile. În acest demers un rol important l-a avut aplicarea principiului subsidiarității și respectarea lanțului de comandă ierarhic.

Pentru lucrările de reparații s-au alocat fonduri în valoare de 789.918 lei, care au fost cheltuite conform programului de achiziții aprobat, cu 625.000 lei mai mult decât în anul 2024, când, pentru aceste lucrări s-a alocat suma de 164.908 lei. Procentual, în anul 2025 fondurile alocate pentru reparații au fost cu peste 100% mai mari decât în anul 2024.

Pentru obținerea finanțării din fonduri externe nerambursabile au fost depuse două proiecte, astfel:

  • În cadrul apelului Eficiență energetică în clădiri publice, Obiectiv specific – Promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor cu gaze cu efect de seră, a fost depus în aplicația MySMIS2021, proiectul “Creșterea eficienței energetice a pavilionului “Bloc alimentar” și a pavilionului Corp Gardă+punct control acces-, aparținând I.J.J. Brașov”. Valoarea eligibilă conform devizului general este de 5.852.396,84 lei.La momentul actual proiectul este admis cu 64 de puncte și se află pe lista de așteptare.
  • În cadrul apelului Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice, Obiectiv specific – Creșterea capacității de producere a energiei din surse regenerabile în vederea atingerii obiectivelor din planul național integrat în domeniul Energiei, a fost depus în aplicația MySMIS2021, proiectul “Instalarea de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile (panouri fotovoltaice) la I.J.J. Brașov”.

Valoarea eligibilă conform devizului general este de 2.605.119,44 lei.

Contractul de finanțare a fost semnat în data de 14.11.2025, urmând ca proiectul să fie finalizat în anul 2026.

  • În continuarea proiectului „Infrastructura fizică aferentă Centrului de Recuperare in caz de Dezastru (DRC), se derulează „Proiectul D4eID – Digitalizare pentru promovarea cărții de identitate electronice”.

Activitatea structurii financiare a fost direcționată pentru realizarea suportului activităților operative, asigurarea plății integrale și la timp a drepturilor bănești cuvenite personalului, a utilităților și cheltuielilor pentru întreținerea și funcționarea imobilelor, tehnicii auto și a echipamentelor de comunicații și informatică.

Bugetul alocat a fost distribuit pe capitole bugetare, astfel:

– la Capitolul A 61.03.02 ”Ordine publice și siguranță națională”- a fostîn sumă de 75.966,96 mii lei, reprezentând 100% din total alocații bugetare  aprobate, după cum urmează:

  • Titlul I Cheltuieli de personal – activitate curenta :  71.511,2 mii lei;
  • Titlul I Cheltuieli de personal – alegeri :  276,34 mii lei;
  • Titlul II Bunuri si servicii – activitate curenta: 2.183,57 mii  lei;
  • Titlul II Bunuri si servicii – alegeri: 1.381,74 mii  lei;
  • Titlul X “Active nefinanciare” – activitate curentă – 614 mii lei;
  • Titlul XI “Despăgubiri civile” – activitate curentă – 0,11 mii lei.
Citeste și:  Preţul unui gram de aur a atins un nivel record – 643 de lei

la Cap. A 68.06Asigurări și asistență socială” s-a repartizat suma de 574,24 mii lei reprezentând 100% din total alocații aprobate pentru indemnizații de îngrijire și creștere a copilului. 

– la Cap. A 68.06Asigurări și asistență socială” s-a repartizat suma de 8,21 mii lei reprezentând 100% din total alocații aprobate pentru indemnizații de îngrijire și creștere a copilului. 

– la Cap. A 68.50.50Ajutoare sociale” s-a repartizat suma 66,94 mii lei, reprezentând 100% din total alocații bugetare aprobate pentru suma forfetară neimpozabilă, pentru personalul care atribuită ”calitatea de veteran în teatrele de operații‘‘.

Creditele bugetare deschise în acest an, au fost cheltuite integral conform bugetului aprobat.  Angajamentele legale, documentele de fundamentare și ordonanțările de plată, au fost întocmite în baza prevederilor bugetare aprobate și a planului de achiziții anual.

În scopul îmbunătățirii serviciilor furnizate către structurile proprii și cele cu care se cooperează, la nivelul unității au fost dezvoltate sisteme de comunicații, menite să asigure eficientizarea activităților derulate în spectrul operativ.

Principalele priorități le-au constituit, consolidarea infrastructurii T.I.C., dezvoltarea sistemelor de comunicații și I.T. în scopul diversificării serviciilor de specialitate oferite structurilor operative și asigurarea suportului tehnic pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor.

În anul 2025 au fost demarate lucrări de modernizare a încăperilor/serviciilor oferite de cele două dispecerate ale unității.

S-au executat lucrări de modernizare a rețelei voce-date locală, s-a realizat și extins rețeaua neclasificată pentru operaționalizarea aplicațiilor e-DAC, i-Track, EVIC.

În ceea ce privește sistemul e-DAC, la nivelul unității sunt operaționale un număr de 92 terminale de acces și interogare utilizate de structurile operative fiind efectuate un număr total de 41333 de verificări cu ajutorul acestei aplicații.

S-au asigurat măsurile tehnice de instalare/dezinstalare și operaționalizare a aplicației de monitorizare GPS iTrack.

În planul cooperării în domeniul ordinii publice și a situațiilor de urgență, a stat la baza schimbul permanent de informaţii şi colaborare între comenzile inspectoratului, Grupării de Jandarmi Mobile Braşov, Inspectoratului de Poliție Judeţean Brașov și Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Țara Bârsei” al județului Brașov, precum şi cu alte instituţii, funcţie de evenimentele de amploare desfăşurate în zona de responsabilitate, în vederea gestionării acestora în cele mai bune condiții.

Pe linia cooperării internaționale inspectoratul şi-a adus contribuţia la promovarea imaginii Jandarmeriei Române cu ocazia vizitelor efectuate de o delegaţie străină, respectiv Cursul Superior Internațional organizat în cooperarea cu Jandarmeria Franceză.

Rezultatele obținute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov în anul 2025 vin ca un rezultat al flexibilității și al adaptării în fața provocărilor determinate de evoluția tot mai accelerată a evenimentelor, şi avem ca direcţie principală de acţiune pentru anul 2026 îmbunătăţirea şi perfecţionarea tututror activităţilor şi acţiunilor noastre pentru atingerea scopului nostru principal, acela de garantare a unui climat de ordine şi siguranţă publică în judeţul Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.