„Faust”, grand-opera pe scena Operei Brașov

Sâmbătă, 6 aprilie 2024, de la ora 18.30, în Sala Operei, se deschide luna cu o capodoperă a liricii franceze: „Faust” de Charles Gounod!

Opera a fost scrisă pe un libret de Jules Barbier și Michel Carré, după drama cu același titlu a lui Johann Wolfgang von Goethe. Premiera operei a avut loc la 19 martie 1859, la „Théâtre Lyrique” din Paris. „Faust”-ul montat de Opera Brașov, în 2010, a fost premieră în cadrul Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet și a înregistrat un deosebit succes în turneul european din 2011.

Acțiunea se petrece în Germania secolului al XVI-lea. Structura operei corespunde gustului parizian pentru grand-opera, ce include obligatoriu o scenă importantă de balet, în acest caz, Noaptea Valpurgiei. De-a lungul timpului, multe teatre au renunțat la acest tablou, concentrând atenția pe drama personajului Margareta și întâlnirea lui faust cu aceasta, cu atât mai mult cu cât libretul operei este inspirat din partea I a poemului lui Goethe. Muzica lui Gounod este deosebit de inspirată, balada regelui din Thulle, Serenada lui Mefisto, aria lui Valentin, corul soldaților și aria lui Faust din actul al-II lea devenind pagini de referință pentru genul liric francez. Opera a avut, încă de la prima reprezentație, succes la public, fiind preluată de toate teatrele de operă importante din Europa și apoi, din întreaga lume. Rolurile principale – Faust, Mefisto, Margareta și Valentin – sunt deosebit de complexe, reprezentând adevărate pietre de încercare pentru soliștii de operă.

Citeste și:  Concert de muzică corală susținut de Vocal Pur, la Biserica Neagră din Brașov

În distribuția spectacolului, îi veți putea urmări pe artiștii Operei Brașov: Faust – Adrian Dumitru (debut), Mefisto – Dan Popescu, Margareta – Anda Pop, Valentin – Alexandru Aghenie, Siebel – Carmen Topciu, Martha – Sonia Hazarian, Wagner – Lorand Cristian, Două spirite ale răului: Adriana Simion, Alexandra Scriminț. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral este invitat maestrul Daisuke Soga (Japonia). Regia artistică poartă semnătura lui Cristian Mihăilescu. Scenografia: Șerban Iuca. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Coregrafia: Nermina Damian. Coordonator spectacol: Anda Tabacaru. Asistent coregrafie: Cristina Rotundu. Regie scenă: Marilena Aldea.

Dirijorul japonez Daisuke Soga revine la conducerea muzicală a unui spectacol de la Opera Brașov, după ce a a mai fost invitat la „Rigoletto” de G. Verdi, în 2016, sau „Flautul fermecat” de W.A. Mozart, în 2020. El s-a născut la Osaka, în anul 1965, şi a beneficiat de o atentă educaţie muzicală, studiind în particular pianul, clarinetul şi contrabasul. Între anii 1984 – 1987 urmează Academia „Toho-Gakuen” din Tokio, la clasa de contrabas şi dirijat. Se înscrie apoi la Academia de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, studiind contrabasul cu renumitul profesor Ion Cheptea.

Citeste și:  Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat deschise Jocurile Olimpice de la Paris

Începând cu 1989, Daisuke Soga se preocupă tot mai intens de arta dirijorală, astfel încât, între anii 1989-1991 se înscrie la clasa de dirijat a renumitei Academii Hochschule din Viena, în perioada 1992-1993 la Academia Chigiana din Siena, Italia, iar în 1993 urmează Seminarul Internaţional de Dirijat „B. Bartok”- Szombathely, Ungaria.

A studiat cu muzicieni de mare valoare, printre care Bernard Haitink, Seiji Ozawa, Ferdinand Leitner, Robert Spano, Gustav Meier, Uros Lajovic, Peter Schwarz ş.a.

Daisuke Soga este şi compozitor, compunând mai ales lucrări pentru orchestră. Creaţiile sale sunt interpretate nu numai în Japonia, ci şi în Italia, Brazilia, S.U.A., precum şi în România.

Citeste și:  18 persoane aflate în situații critice salvate de pompieri în ultimele 24 de ore

De asemenea, Soga a fost invitat să susţină cursuri de măiestrie în Italia, România şi Brazilia.

Din anul 2003, dirijorul Daisuke Soga este cetățean de onoare al municipiului Brașov pentru contribuţia adusă la dezvoltarea relaţiilor dintre orașul nostru și orașul japonez Musashino.

• Spectacolul durează trei ore și 10 minute și are două pauze.

Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!

Informații se pot obține la telefon: 0268/419.380.

Eveniment desfășurat cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.