
Sâmbătă, 29 martie 2025, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, este programat spectacolul cu opera „Faust” de Charles Gounod!
Opera a fost scrisă pe un libret de Jules Barbier și Michel Carré, după drama cu același titlu a lui Johann Wolfgang von Goethe. Premiera operei a avut loc la 19 martie 1859, la „Théâtre Lyrique” din Paris, iar „Faust”-ul montat de Opera Brașov, în 2010.
Acțiunea se petrece în Germania secolului al XVI-lea. Lucrarea se bazează pe piesa în două părți a lui Johann Wolfgang von Goethe, inspirată din legenda germană a unui om care își vinde sufletul Diavolului în schimbul cunoașterii și puterii. Opera lui Gounod nu încearcă să se potrivească cu amploarea temei sau cu complexitatea filosofică a capodoperei lui Goethe, concentrându-se în schimb pe întâlnirea romantică a lui Faust cu Margareta și pe urmările tragice ale legăturii lor. Într-adevăr, opera se focalizează mult mai mult pe eroina sa și asupra modului în care ea îi învinge, în cele din urmă, atât pe Faust, cât și pe Diavol pentru a se salva. Ea, nu Faust, este cea care, în scena finală a operei, este luată de îngeri.
„Faust” a fost un succes răsunător și a stabilit, pentru totdeauna, reputația internațională a compozitorului francez. Muzica lui Gounod este deosebit de inspirată, balada regelui din Thulle, Serenada lui Mefisto, aria lui Valentin, corul soldaților și aria lui Faust din actul al-II lea devenind pagini de referință pentru genul liric francez. Rolurile principale – Faust, Mefisto, Margareta și Valentin – sunt deosebit de complexe, reprezentând adevărate pietre de încercare pentru soliștii de operă.
În distribuția spectacolului, îi veți putea urmări pe artiștii Operei Brașov: Faust – Liviu Iftene, Mefisto – Marian Rește, Margareta – Cristina Radu, Valentin – Alexandru Aghenie, Siebel – Carmen Topciu, Martha – Sonia Hazarian, Wagner – Șerban Lupei (debut). Două spirite ale răului: Nicoleta Sasu-Galian, Alexandra Scriminț. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral este invitat maestrul Victor Dumănescu. Regia artistică este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Șerban Iuca. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Coregrafia: Nermina Damian. Coordonator spectacol: Anda Tabacaru. Asistent coregrafie: Cristina Rotundu. Regie scenă: Marilena Aldea, Alina Nistor.
• Spectacolul durează trei ore și 10 de minute și are două pauze.
Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!
În stagiunea 2024 – 2025, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!
Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.
