FC Braşov a contestat decizia comisiei FRF la TAS. Dan Alexa: “Cred cu tărie că se va rezolva!”

FC Braşov a depus deja contestație la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne împotriva deciziei Federației Române de Fotbal prin care clubul a fost înștiințat că nu a primit licența pentru participarea în sezonul competițional 2023/2024 al Ligii a 2-a.
Comisia de Apel a FRF a decis să nu acorde licenţă clubului, iar motivul de refuz a fost criteriul financiar. Menționăm încă odată că nu din cauza datoriilor, ci din cauza modului de prezentare, asta pentru că actele au fost trimise destul de târziu.
Deja au început demersurile pentru prezentarea care va fi făcută la TAS. Au fost pregătite toate documentele şi în cursul zilei de mâine vor fi trimise către instanța care va judeca cazul.
Veștile bune însă sunt că încă este posibil ca dosarul să nu se judece la TAS. Asta deoarece actele se trimit şi către FRF care poate întoarce decizia şi să acorde licenţa dacă documentele sunt în regulă.
În cazul în care nu face acest lucru, Tribunalul de Arbitraj Sportiv trebuie să ia o decizie până cel târziu în data de 30 iulie.
“Este un moment dificil. Important pentru noi este ca jucătorii să înțeleagă faptul că nu avem un dosar în care să fie datorii la angajați sau la jucători. Pur şi simplu sunt nişte greșeli tehnice care ne-au costat. Din ce am înțeles am tratat foarte uşor apelul, am crezut că lucrurile merg de la sine şi din păcate ne trezim într-o situație de a fi la TAS. Ştiu cu siguranță că în ultimele două săptămâni au venit foarte mulţi specialiști care s-au ocupat de dosar. Asta îmi dă încredere. Nu cred, chiar nu cred că nu putem primi licenţa atunci când avem soldul 0. Datorii nu avem, doar minore, foarte mici. Asta îmi dă încredere şi are o logică în ceea ce spun, că vom primi dreptul la rejudecare. Cred cu tărie că se va rezolva pentru că s-a schimbat ceva în ultimele două săptămâni din punct de vedere al dosarului, în sensul că s-a muncit foarte mult.”, a spus antrenorul Dan Alexa.

Citeste și:  Sportivi din 15 ţări, la Râşnov, în weekend, la Cupa Mondială de vară la sărituri cu schiurile

Foto: Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.