Felicia Filip și Cristian Mihăilescu, cetățeni de onoare ai Zărneștiului

Într-o atmosferă de sărbătoare, orașul Zărnești a schimbat statistica ultimului recensământ si a adăugat două noi nume în rândul cetățenilor. Soprana Felicia Filip și rezigorul de operă Cristian Mihăilescu, fost director al Operei din Brașov, au fost numiți Cetățeni de Onoare, în semn de recunoaștere și prețuire pentru promovarea valorilor culturale ale orașului Zărnești.

Evenimentul s-a desfășurat în piațeta din fața primăriei, într-un cadru festiv care a reunit autorități locale, personalități din lumea culturii și o mulțime de admiratori ai celor doi artiști. Cu acest prilej, s-au evidențiat legăturile speciale pe care Felicia Filip și Cristian Mihăilescu le-au avut cu Zărneștiul, fie prin prezența la evenimente culturale, fie prin implicarea în proiecte artistice locale.

În discursul său, primarul orașului Zărnești, Alexandru Lucian Igrișan a subliniat importanța acestei distincții și a mulțumit celor doi artiști pentru tot ceea ce au făcut pentru cultură și pentru promovarea imaginii orașului. La rândul lor, Felicia Filip și Cristian Mihăilescu s-au declarat profund emoționați și onorați de această recunoaștere, exprimându-și atașamentul față de Zărnești și promisiunea de a continua să susțină proiectele culturale locale.

Citeste și:  Astăzi începe Festivalul Național Lira din Maramureș. Tineri talentați din Brașov vor urca pe scena festivalului
Foto. Alexandru Lucian Igrișan, Primar Zărnești

Felicia Filip: Mă uit de jur împrejur și văd cei mai frumoși munți. Mă uit de jur îmrpejur și văd un oraș atât de frumos, Zărnești. An de an sunt invitată aici în acest frumos oraș și cunosc oameni minunați. În primul rând, aș vrea să vă spun că am întâlnit un copil minune, care la vârsta de 15 ani a organizat pentru prima oară un concurs muzical pentru copii, care inspirat, se cheamă Ecoul Pietrei Craiului. Acest minunat copil este acum printre noi și are o vârstă frumoasă. Bravo, Dragoș Popa. Am cunoscut un om harnic, destoinic, dar și visător, un om absolut minunat, și merit toate aplauzele, domnul primar Alexandru Igrișan. De fiecare dat mă bucur să fiu în acest minuant oraș cu oameni atât de frumoși. Multumesc Consiliului Local, mulțumesc primăriei și domnului primar pentru acest titlu onorant de cetățean al orașului Zărnești. Vă mulțumesc! La mulți ani!

Citeste și:  Reuniunea de închidere a Programului România-Ucraina 2014-2020
Foto. Felicia Filip și Cristian Mihăilescu

Cristian Mihăilescu: Eu cred că pentru fiecare dintre dumneavoastră este o onoare să fiți cetățeni ai Zărneștiului. Deci primul, și cel mai onorant titlu este acesta. Spunea Felicia Filip de acest peisaj și oraș minunat care vă înconjoară si credeți-mă că are dreptate. Felicia cântă pe 4 continente și poate face comparație. Într-adevăr este un oras miraculos. Eu aș spune că este orașul zâmbetului, pentru că de fiecare dată, m-a surprins că lumea zâmbește. Lumea zâmbește pe stradă, lumea zâmbește la concursul Ecoul Pietrei Craiului al lui Dragoș Popa și al dumneavoastră, zâmbește în magazine, ieri am fost la un restaurant minunat, Casa Rustică, unde toata lumea mi-a zâmbit, dar mai cu seamă cine ne zâmbește de fiecare dată când ne întâlnim este domnul primar Alexandru Igrișan. Astăzi, de când am venit, am întâlnit prieteni din Republica Moldova, din Germania, deci sunteți un oraș internațional, un oraș cosmopolit. Nu aveți voie să fiți triști. Vă mulțumesc! La mulți ani, Zărnești!

Citeste și:  Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician

Și artistul Dragoș Popa, originar din Zărnești – inițiatorul Festivalului Național de Muzică și Dans „Ecoul Pietrei Craiului”, a publicat pe pagina de Facebook un mesaj emoționant care a strâns sute de aprecieri și comentarii, în doar câteva ore.

Această distincție vine să sublinieze importanța culturii pentru comunitatea zărneșteană și să aducă un omagiu celor doi artiști care au contribuit la promovarea orașului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.