În ziua de Sfântul Ioan toate cetele de feciori din Țara Făgărașului se reunesc la Festivalul Cetelor de Feciori în municipiul Făgăraş. În această zi se încheie, practic, obiceiurile şi tradiţiile specifice sărbătorilor de iarnă.
La Festivalul Cetelor de Feciori, ajuns deja la ediţia a XIII-a, sunt așteptate 34 de cete de feciori și fete.
Festivalul va debuta la ora 09.00, cu Sfânta Liturghie ce va fi oficiată în Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, de către Mitropolitul Ardealului Laurențiu Streza.
Aici, cetele vor cânta câte un colind specific zonei din care provin.
De la ora 12.00 cele 34 de cete, adică aproximativ 800 de tineri, vor merge în paradă prin centrul Făgărașului, de la Catedrală până în centrul vechi al Făgărașului.
Pe scena amenajată în fața Primăriei Făgăraș, vor urca primarii și Mitropolitul Ardealului, apoi va avea loc un spectacol de dansuri și colinde tradiționale.
Potrivit fagarasultau.ro, și-au anunțat prezența cete de feciori din comunele Beclean, Recea, Hârseni, Șinca Nouă, Șercaia, Șinca, Mândra, Viștea, Ucea, Cincu, Lisa, Arpașu de Jos, Șoarș, Chirpăr, Comăna, Jibert, Voila și chiar din Avrig.